Articole

După ce și-a înaintat demisia, conducerea Federaţiei Române de Gimnastică a revenit asupra deciziei, la solicitarea ministrului Sporturilor, Eduard Novak

4 minute necesare pentru a citi articolul

Conducerea Federaţiei Române de Gimnastică şi-a înaintat demisia de onoare în cadrul unei şedinţe a Comitetului său Executiv, reunit pe 24 şi 25 aprilie, dar a revenit asupra deciziei după discuţii cu ministrul Sporturilor, Eduard Novak, relatează Agerpres.

Şedinţa Comitetului Executiv al FRG din zilele de 24 şi 25 aprilie a avut pe ordinea de zi analiza evoluţiilor sportivilor români la Campionatele Europene de seniori de la Antalya (11-16 aprilie), la Campionatele Mondiale de juniori de la Antalya (29 martie-2 aprilie) şi stabilirea modului de lucru până la FOTE (pentru juniori), respectiv până la Campionatele Mondiale de la Antwerp (pentru seniori), competiţie la care, gimnaştii români au ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Bilanţul participării la Campionatele Europene a fost unul pozitiv, ţinând cont de îndeplinirea obiectivelor (calificarea ambelor echipe reprezentative la Campionatele Mondiale şi obţinerea în finalele pe aparate a unei medalii de bronz, a trei locuri patru, un loc şase şi un loc
şapte, iar la individual compus, o clasare în top 10).

”În pofida acestui bilanţ şi a speranţelor justificate pentru o evoluţie bună la Campionatele Mondiale, şedinţa Comitetului Executiv al Federaţiei, care a analizat atât recentele evoluţii ale gimnaştilor noştri la Campionatele Europene, cât şi situaţia de la nivelul colectivului tehnic de antrenori s-a desfăşurat într-o atmosferă tensionată. Ca urmare a acestei situaţii şi a scandalurilor repetate apărute în mass-media, membrii departamentului tehnic pentru gimnastică artistică feminină şi-au anunţat intenţia de a-şi da demisia de onoare, considerând că opoziţia din CEx contravine principiilor fundamentale de safeguarding ale CIO, Federaţia Internaţională de Gimnastică şi FRG. În acelaşi context şi-au anunţat demisiile Carmencita Constantin – preşedinte, Ingrid Istrate – secretar general FRG şi subsecvent o serie de alţi membri ai Comitetului Executiv, fiind propusă inclusiv demisia întregului Comitet Executiv”, se arată în comunicat.

”Deoarece aceste demisii în lanţ ar fi dus la intrarea într-o criză fără precedent, cu 5 luni înainte de Campionatele Mondiale, şi la organizarea de alegeri anticipate, punând în pericol calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, conducerea federaţiei a avut o discuţie cu ministrul Sportului, Eduard Novak. În urma analizei din această dimineaţă despre implicaţiile pe care demisia conducerii FRG ar fi avut-o, hotărârea a fost reevaluată şi amânată, urmând ca împreună cu Ministerul Sportului, care sprijină demersurile de reformare, să se identifice cele mai bune soluţii pentru obţinerea performanţelor într-un mediu sigur”, precizează FRG.

Mandatul asumat de conducerea FRG a vizat următoarele aspecte esenţiale, care au fost liniile directoare stabilite încă din anul 2021, respectiv calificarea echipei de gimnastică a României la Jocurile Olimpice de la Paris din anul 2024 şi crearea unui mediu „sănătos şi sigur” pentru toţi sportivii componenţi ai loturilor naţionale de gimnastică a României prin implementarea unor metode moderne de pregătire şi eliminarea oricărui abuz (fizic/verbal) la adresa sportivilor din gimnastică.

”În considerarea acestor principii, conducerea Federaţiei a acţionat constant în ultimii doi ani şi a făcut toate eforturile necesare, inclusiv prin implementarea unor politici de safeguarding, aducerea la loturile naţionale a unor specialişti noi, crearea unor colective tehnice interdisciplinare care reunesc antrenori, coregrafi, medici, preparatori fizici şi psihologi, etc. O renunţare imediată la activităţile în curs de desfăşurare la nivelul Federaţiei, ar fi însemnat nu doar o abdicare de la principiile enunţate, dar şi o întrerupere a ciclurilor şi stagiilor de pregătire, precum şi a unor multiple alte proiecte cu impact semnificativ asupra rezultatelor. În pofida situaţiei create fără nicio justificare, în contextul eforturilor şi rezultatelor înregistrate în ultima perioadă, subliniem în mod public că actuala conducere a Federaţiei are tot respectul şi consideraţia pentru toate rezultatele gimnasticii româneşti, pentru toate figurile emblematice existente în această disciplină sportivă. Intenţia şi toate demersurile efectuate în aceşti ani de conducerea FRG au avut ca finalitate o repoziţionare a gimnasticii româneşti la nivelul atins anterior, dar cu luarea în considerare a situaţiei actuale a acestui sport, care nu a mai obţinut calificarea unei echipe naţionale de gimnastică la Jocurile Olimpice din 2012”, subliniază comunicatul.

Federaţia afirmă că ”pentru a evolua şi obţine rezultate la nivel internaţional”, trebuie să aplice şi să implementeze şi în România metode moderne de pregătire, care să aibă în centrul lor preocuparea pentru siguranţa şi sănătatea fizică şi psihică a copiilor şi dezvoltarea unei mentalităţi de campion. ”Şcoala românească de gimnastică trebuie să se modernizeze, să se adapteze şi să evolueze după modelul ţărilor din elita mondială. Avem o generaţie talentată de sportivi, fete şi băieţi, care fac gimnastică cu eforturi mari, generaţie pe care o susţinem şi căreia îi oferim condiţiile necesare pentru a obţine rezultatele dorite. În gimnastica
românească este nevoie de linişte. Problemele adulţilor să rămână la nivelul adulţilor, fără să aibă consecinţe asupra sportivilor şi pregătirii acestora. Rezistenţa la aceste deziderate, la nivelul anului 2023, nu este un semn pozitiv şi nu corespunde nici intenţiilor Federaţiei Române de Gimnastică care, împreună cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Ministerul Sportului face eforturi să implementeze o cultură sportivă reală şi adaptată cerinţelor actualei generaţii. Ca urmare, reconfirmăm misiunea asumată la preluarea mandatului de către conducerea executivă a Federaţiei şi vom continua eforturile pentru ca echipele de gimnastică să obţină la Campionatele Mondiale calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Paris”, concluzionează Federaţia Română de Gimnastică.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *