Articole

Este important ca noi, liberalii, în aceste momente dificile să nu ne uităm principiile şi convingerile. Adversarii noștri niciodată nu se odihnesc şi niciodată nu-şi abat atenţia

1 minute necesare pentru a citi articolul

Preşedintele Fundaţiei Internaţionale pentru Libertate (FIL), scriitorul hispano-peruan Mario Vargas Llosa, a atras atenţia duminică asupra celor care nu cred în libertăţi publice şi care vor să profite de pandemia de COVID-19 pentru a spori rolul statului, informează EFE.

„Este foarte important ca, în aceste momente, să ne amintim importanţa iniţiativei individuale şi felul în care aceasta este sursa libertăţilor publice”, a spus Vargas Llosa într-un mesaj video înregistrat, conform Agerpres. Scriitorul, laureat al premiului Nobel pentru Literatură, afirmă că nicio ţară nu era pregătită pentru un astfel de test şi ne invită la reflecţie asupra „precarităţii progresului” şi a „precarităţii civilizaţiei”, în pofida evoluţiei.

„Este important ca noi, liberalii, în aceste momente dificile să nu ne uităm principiile şi convingerile, căci adversarii noştri, care nu cred în libertăţi publice, ar dori să sporească rolul statului, printr-o diminuare a iniţiativei private şi individuale, niciodată nu se odihnesc şi niciodată nu-şi abat atenţia de la acest lucru”, consideră Vargas Llosa.

În aceste circumstanţe, „cu o epidemie atât de îngrozitoare care provoacă atâtea nenorociri”, tinde să apară o mobilizare în favoarea statului, oferindu-i „protagonism în lupta împotriva pandemiei”, spune Vargas Llosa, care locuieşte în principal în Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie.

Scriitorul hispano-peruan insistă că, pentru a combate o asemenea tendinţă, este nevoie de iniţiativă privată şi de implicarea oamenilor de afaceri. „Am observat în ultimele zile cum multe companii au început să producă elemente indispensabile protejării personalului sanitar şi al angajaţilor din salubritate care poartă o bătălie curajoasă”, a mai declarat Vargas Llosa.

 

Sursa Foto: news.uchicago.edu

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *