Articole

„Este o problemă de management”

2 minute necesare pentru a citi articolul

Nu este pentru prima dată când se semnalează că la Institutul Oncologic Cluj Napoca pacienții formează cozi pe sute de metri, situație care s-a repetat și miercuri. Ministrul sănătății, Nelu Tătaru a fost întrebat la Digi24 dacă este la curent cu această problemă.

„Sesizări sunt, am avut nişte discuţii, problema este de management la aceste unităţi sanitare în care, considerentele pe care le repetam şi acum două sau trei săptămâni, orice pacient vine cu o programare. Dacă toţi pacienţii sunt chemaţi la prima oră, săracii nu au decât să-şi aştepte rândul; atunci, respectarea oricăror reguli nu mai este o prioritate în condiţiile în care îşi aşteaptă rândul la un consult al unui medic”, a răspuns ministrul, precizând că nu doar la Institutul Oncologic din Cluj sunt cozi, ci și la alte unități medicale, chiar și din capitală, dând exemplul Spitalelor Florească și Universitar.

„Eu cred că acel management, acel corp medical trebuie să înţeleagă că avem o programare, avem o zi în care să chemăm acel om, o oră care să îi fie dedicată lui”, a arătat Tătaru.

Întrebat ce ar fi făcut în calitate de ministru cu privire la situaţia de la Cluj dacă România era încă în starea de urgenţă, Tătaru a răspuns: „Un corp de control şi o evaluare”.

Directorul medical al Institutului Oncologic din Cluj, Patriciu Achimaş Cadariu, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că problema cozilor e generată de faptul că bolnavii respectivi n-au putut să beneficieze de tratament în ultimele două luni, din cauza pandemiei de coronavirus.

„Sunt pacienţi care n-au fost trataţi în lunile astea. Am avut 1.830 săptămâna trecută, 570 ieri, azi n-avem încă statistica, dar sunt sigur peste 500. Facem tot ce e omeneşte posibil. Vin pacienţi şi nu-i putem opri, oricât ar fi de planificat. Şi sigur că-i primeşti pe toţi, că 80% sunt din altă localitate. Şi trebuie făcut triajul, fiindcă astea-s regulile, şi testare la pacienţii oncologici. Iar toate aceste lucruri trebuie să se desfăşoare în afara spaţiului de spital. Căutăm toate soluţiile şi noi, colegii mei sunt absolut înnebuniţi de cât lucrează. A ne bate joc de oameni ar însemna să-i trimitem acasă”, a spus Patriciu Achimaş Cadariu.

La rândul său, prefectul de Cluj, Mircea Abrudean spune că e un număr foarte mare de pacienţi care vin din toată ţara: „Sunt 500 de pacienţi zilnic la Oncologie. Trebuie triaţi şi testaţi înainte de a fi internaţi şi a beneficia de tratament. Sunt pacienţi din toată ţara, care timp de două luni nu au mai beneficiat de tratament de specialitate. Săptămâna trecută au fost 1.830 persoane. Din păcate, nu pot fi introduşi în spital până nu sunt triaţi şi testaţi conform algoritmului naţional”, a afirmat Abrudean, conform Agerpres.

Sursa Foto: captura infocluj.ro

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *