Articole

Focar de infecție cu Covid-19, la un cămin de bătrâni din Orăștie. 25 de persoane depistate pozitiv, inclusiv cinci angajați

1 minute necesare pentru a citi articolul

Dintre cei 30 de vârstnici internați la Căminul de Bătrâni din Orăștie, 25 au fost depistați cu infecție de Covid-19, relatează Digi24. Persoanele rezidente din căminul de bătrâni au vârste cuprinse între 61 şi 94 de ani.

Alți cinci angajați ai acestei unității de asistență socială au fost de asemenea confirmați pozitiv. Direcția de Sănătatea Publică (DSP) Hunedoara a anunțat că derulează o anchetă epidemiologică.

Potrivit medicului şef al DSP Hunedoara, dr. Cecilia Birău, doi dintre bătrânii internaţi la căminul din Orăştie s-au prezentat, pe 8 aprilie, la spitalul din localitate pentru probleme de sănătate. Deoarece prezentau şi formele unei infecţii respiratorii uşoare le-au fost prelevate probe şi pentru prezenţa virusului COVID-19, iar o zi mai târziu operaţiunea s-a extins la toţi rezidenţii căminului de bătrâni.

Ulterior, alte două persoane vârstnice au fost transportate la spital. „Probele au confirmat prezenţa virusului COVID-19, atât pentru persoanele care erau internate în Spitalul Municipal Orăştie, cât şi pentru 21 dintre rezidenţii care erau în acest cămin pentru persoane vârstnice, dar şi pentru cinci dintre angajaţi”, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, medicul şef al DSP Hunedoara.

Ancheta epidemiologică a DSP Hunedoara a început din data de 8 aprilie şi este în derulare la căminul din Orăştie. „Colegii mei sunt împreună cu conducerea Primăriei Orăştie pentru a se stabili modul în care se va realiza monitorizarea stării de sănătate persoanelor rezidente, tratamentul acestora, dar şi a personalului angajat, depistat pozitiv”, a precizat dr. Birău.

Căminul de bătrâni este închis pentru vizitatori din data de 3 aprilie, iar la momentul în care s-a început recoltarea de probe pentru toţi rezidenţii s-a decis ca personalul să rămână în unitatea medico-socială, fără să mai fie aduşi de acasă alţi salariaţi.

Sursa Foto: Facebook

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *