Articole

Forțele de poliție iraniene au deschis focul asupra unui vehicul care transporta migranţi afgani

1 minute necesare pentru a citi articolul

Ministerul Afacerilor Externe din Afganistan a acuzat sâmbătă că un vehicul de migranți afgani a fost atacat de poliția din provincia iraniană Yazd.

„Oficiali iranieni din provincia Yazd au acceptat ca forţele lor de poliţie să deschidă focul asupra unui vehicul care transporta migranţi afgani, ucigând trei dintre ei şi rănind patru”, a transmis Ministerul de Externe din Afganistan.

Incidentul a fost iniţial raportat de guvernul afgan ca „accident de maşină”, după ce vehiculul a luat foc în urma împuşcăturilor, informează dpa.

Imagini cu o maşină în flăcări şi un migrant afgan care aparent a supravieţuit incidentului şi cere apă, spunând„’Daţi-mi un pic de apă, ard”, au circulat joi pe rețele de socializare afgane. Autenticitatea materialului video nu poate fi verificată independent, relatează Agerpres.

Ministerul afgan a precizat că oficiali iranieni i-au spus guvernului afgan că îi vor trage la răspundere pe autorii incidentului. Textul declaraţiei adăugă că, după efectuarea unei investigaţii, guvernul de la Kabul va lua măsuri suplimentare.

Incidentul intervine la o lună după ce grăniceri iranieni au fost acuzaţi că au forţat aproximativ 50 de migranţi să intre într-un râu la graniţa Iranului cu provincia afgană Herat, acuzaţie negată de Iran.

Conform rapoartelor ONU, în prezent sunt înregistraţi aproape un milion de refugiaţi afgani care trăiesc în Iran, în timp ce ţara găzduieşte alte 2 milioane de afgani neînregistraţi, relatează Agepres.

Sursa Foto: Agerpres/ REUTERS/Mohammad Ismail 

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *