Articole

Generalul Daniel Petrescu arată că obiectivul principal al României este să apere fiecare centimetru pătrat al teritoriului aliat / România, implicare consistentă în misiunea EUFOR ALTHEA a UE în Bosnia şi Herţegovina, „pentru că securitatea în Balcani este legată de securitatea Mării Negre”

2 minute necesare pentru a citi articolul

Obiectivul principal rămâne descurajarea Rusiei de a provoca militar spaţiul euro-atlantic, a susţinut, la cea de-a VII-a ediţie a „Black Sea and Balkans Security Forum”, şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

„Până acum, descurajarea a funcţionat. Nu a existat vreo ameninţare militară asupra vreunui stat NATO. Suntem în măsură să apărăm fiecare centimetru pătrat al teritoriului aliat. În context naţional, suntem mulţumiţi pentru alocarea bugetară de 2,5% din PIP pentru Apărare, începând cu acest an. Rămânem foarte atenţi ca această alocare să obţină cele mai bune efecte. Suntem interesaţi de programare de înzestrare cu capabilităţi pentru forţele aeriene, cu sisteme de antiaeriene portabile, cu sisteme antiaeriene cu raza scurtă şi foarte scurtă de acţiune, cu capabilităţi de infanterie mecanizată, cu sisteme aeriene fără pilot, capabilităţi de război electronic, capabilităţi navale şi altele. În acelaşi timp, construim capabilităţi de mobilitate şi de asigurare a condiţiilor ţării-gazdă pentru trupele aliate dislocate aici. Este responsabilitatea noastră, ca stat situat pe flancul estic aliat, de a dezvolta capacitatea necesară asigurării întăririi forţelor NATO pe acest flanc”, a afirmat generalul Daniel Petrescu, conform unui comunicat de presă remis de MApN sâmbătă.

Cu acelaşi prilej, şeful Apărării a afirmat că acţiunile ofensive declanşate în mod nejustificat de Rusia împotriva Ucrainei au făcut din Marea Neagră şi din zona Balcanilor o regiune caracterizată de o permanentă instabilitate, cu potenţial de-a alimenta conflictele îngheţate.

„Lecţiile identificate din conflictul dus în apropierea graniţelor noastre influenţează modul în care planificăm şi dezvoltăm capabilităţile defensive proprii, inclusiv prin pregătirea teritoriului pentru apărare şi asigurarea stocurilor, care sunt foarte importante. În termeni strict legaţi de apărare, pentru că apărarea teritoriului aliat este focusul nostru organizaţional, suntem angajaţi pe mai multe linii de efort, cum ar fi dezvoltarea unor capabilităţi robuste ISR (informaţii, supraveghere şi cercetare), supravieţuirea sistemelor strategice de comandă-control, apărarea antiaeriană, capabilităţi de tragere de precizie cu bătaie lungă şi altele”, a arătat şeful Apărării.

De asemenea, oficialul militar a arătat că se acţionează pentru menţinerea şi chiar creşterea participării forţelor româneşti în operaţii conduse de NATO şi UE:

„Avem o implicare consistentă în misiunea EUFOR ALTHEA a UE în Bosnia şi Herţegovina, pentru că suntem conştienţi că securitatea în Balcani este legată de securitatea Mării Negre. Aşadar, ne construim securitatea prin consolidarea propriei capacităţi defensive şi prin angajamentele pe care le avem în context NATO şi UE, respectiv în baza parteneriatului strategic cu Statele Unite. Şi cred că trebuie să ne transformăm împreună pentru că doar împreună ne putem atinge obiectivele din domeniul apărării”.

Invitat ca vorbitor la panelul intitulat „One Front, One Vision, One Strategy. NATO’s Deterrence and Defence Policy Against Russian Aggression on the Eastern Flank”, din cadrul „Black Sea and Balkans Security Forum”, şeful Apărării a discutat despre necesitatea adaptării sistemelor defensive aliate la condiţiile impuse de noua eră a apărării colective, în care s-a intrat odată cu declanşarea războiului Federaţiei Ruse în Ucraina.

În marja conferinţei, generalul Daniel Petrescu a avut întâlniri bilaterale cu generalul-locotenent Karel Rehka, şeful Statului Major al Apărării din Republica Cehia, cu viceamiralul Keith Blount (Marea Britanie), comandantul MARCOM (NATO Maritime Command), şi cu generalul-locotenent Stephen Kelsey (Canada), locţiitorul comandantului JFC Naples (Allied Joint Force Command Naples).

„Black Sea and Balkans Security Forum”, eveniment organizat de think-tank-ul românesc New Strategy Center, s-a desfăşurat în perioada 18-19 mai.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *