Salvamont Maramureş intervine, joi, pentru salvarea a 11 cetăţeni irlandezi plecaţi de ieri dimineaţă de la mănăstirea Pietroasa într-o tură pe munte şi care s-au rătăcit din cauza ceţii, anunță News.ro.
”Acţiune în derulare a SPJ Salvamont Maramureş în m-ţii Rodnei. Un grup de 11 cetăţeni irlandezi plecaţi de ieri dimineaţă de la mănăstirea Pietroasa într-o tură pe munte s-au rătăcit din cauza ceţii, iar unul dintre aparţinători a dat alarma azi dimineaţă în jurul orei 5.44 că oamenii solicită ajutor”, a transmis, joi, Salvamont Maramureş.
Sursa citată a precizat că turiştii sunt echipaţi de munte, au hrană şi apă la ei, dar ceaţa densă care i-a surprins aseară i-a obligat să rămână pe munte peste noapte.
”În grup sunt 2 persoane cu probleme medicale (medicamentaţie pentru probleme cu inima). S-a reuşit localizarea lor, fiind undeva sus pe un vârf spre Staţia Meteo, li s-a solicitat să nu se îndepărteze de la punctul în care sunt”, au mai transmis salvamontiştii.
În acest moment două echipe de salvatori montani se îndreaptă spre locaţia lor.
Articol preluat de la: www.g4media.ro