Articole

Ilie Ciocan, cel mai bătrân om din România, a împlinit 111 ani / A luptat în Al Doilea Război Mondial / ”Cât am fost pe front am luptat ca ţara să fie liberă şi independentă”

2 minute necesare pentru a citi articolul

Cel mai vârstnic om din România se numește Ilie Ciocan, trăiește în județul Vâlcea, în comuna Galicea, satul Bratia Vale și a împlinit marți, 28 mai), vârsta de 111 ani, fiind născut în anul 1913, an în care nici măcar primul război mondial nu începuse, iar România era condusă de regele Carol I, scrie Agenția de presă Rador, care citează Radio Craiova.

Vâlcea este județul din România în care speranța de viață depășește 81 de ani, fiind singurul județ din țară în care acest indicator depășește „borna” de 80 de ani. Bucureștiul se află pe locul al doilea, cu o speranță de viață de 78 de ani.

Iar localitatea din Vâlcea în care oamenii au o longevitate foarte mare este aceeași comună, Galicea, care are câteva persoane trecute de o sută de ani, la o populație de 3.300 de locuitori.

„Armata Română ne-a ajutat să trecem peste toate momentele grele ale vieţii noastre. (…) Doresc ca Dumnezeu să binecuvânteze poporul român şi Ţara Românească. Să ne ajute Dumnezeu ca toată viaţa noastră să o sacrificăm pentru poporul acesta, care este un popor demn (…). Cât am fost pe front am luptat ca ţara să fie liberă şi independentă”, a spus generalul în retragere, prezent la o ceremonie militară care a avut loc în centrul oraşului, în urmă cu doi ani.

Ioan Ciocan s-a născut pe 22 decembrie 1922 în comuna Blăjeni, judeţul Hunedoara. În vara anului 1942, când nu împlinise 20 de ani, a fost încorporat la Batalionul 7 Vânători de Munte, din Deva, de unde, în anul 1943, a fost trimis la Şcoala Militară de Subofiţeri în rezervă infanterie Radna, judeţul Arad.

La 23 august 1944, cei 1.200 de cursanţi de la Radna au fost introduşi în luptă împotriva trupelor germano-ungare, iar elevul sergent Ioan Ciocan, în calitatea sa de comandant de grupă, s-a distins în luptele de la Păuliş.

La sfârşitul anului 1944 a absolvit Şcoala de subofiţeri, iar după încheierea războiului a urmat Institutul de Mine din Bucureşti, devenind inginer miner. S-a pensionat în 1975 de la Mina Brad.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.