Articole

Iohannis cere un bonus de 500 euro pe lună pentru personalul medical care lucrează cu pacienții cu coronavirus

1 minute necesare pentru a citi articolul

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că a cerut guvernului să găsească soluții pentru ca medicii și personalul medical care lucrează cu pacienții infectați cu coronavirus să primească lunar un bonus consistent.

”Am solicitat astăzi Guvernului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor și personalului medical care lucrează cu pacienți COVID. Și vorbesc aici despre un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună. Cred că o sumă de 500 de euro pe lună pentru medicii și personalul medical care lucrează cu pacienți COVID ar fi un bonus onorabil. Am promisiuni din Guvern, am vorbit cu Premierul Orban, cu ministrul Fondurilor Europene, am promisiuni că în foarte puțin timp vor veni cu soluții foarte concrete”, a spus Iohannis într-o ședință cu administrația.

”Trebuie să știți că mă bazez pe dumneavoastră toți, și autorități centrale, și autorități locale din Suceava, să rezolvăm repede și bine această situație, cum vreau să știți că am toată încrederea că autoritățile locale, împreună și coordonate de autoritățile centrale, vor rezolva problemele care apar și în alte zone. Este extrem de important să fim fermi, să reacționăm rapid, să dăm toate informațiile necesare specialiștilor, dar și populației. Vă solicit tuturor să aveți o comunicare rapidă, eficientă și transparentă”, a mai spus Iohannis.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *