Articole

Managerul Spitalului de Urgență, schimbat din funcție pentru a doua oară în mai puțin de o lună

1 minute necesare pentru a citi articolul

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, Livia Mihalachi, a fost înlocuită din funcţie pentru a doua oară în mai puţin de o lună.

Centrul Judeţean de Comunicare a transmis, vineri seară, o informare de presă potrivit căreia Mihalachi a fost suspendată din funcţie în baza unui ordin semnat de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. În locul ei a fost numit medicul chirurg Radu Malancea.

„Prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 679/15.05.2020, dna Livia Mihalache se suspendă din funcţia manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati pe perioada instituirii stării de alertă la nivel naţional, conform art. 21 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2020. Prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr 680/15.05.2020, dr. Radu Malancea se numeşte în funcţia manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati pe perioada stării de alertă instituite în condiţiile Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 24/2020″, se arată în informare, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avertizat că Botoșaniul riscă să devină a doua Suceava. Peste jumătate dintre pacienții cu Covid-19 din județul Suceava erau cadre medicale ale Spitalului Mavromat. O asistentă medicală care lucra în cadrul acestui spital – în vârstă de 58 de ani – a murit zilele trecute, ineectată cu Covid-19. Cu câteva zile înainte ea fusese declarată vindecată de Covid-19.

Măsura înlăturării Liviei Mihalachi din funcția de manager are legătură cu maniera deficitară în care a gestionat situația de criză din cadrul Spitalului.

 

Foto: stiri.botosani.ro (Spital de Urgenta Botosani)

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *