Articole

Maternitatea Odobescu din Timișoara a fost închisă. Cinci asistente au fost depistate pozitiv la coronavirus

1 minute necesare pentru a citi articolul

Cinci asistente de la maternitatea Odobescu din Timișoara s-au îmbolnăvit cu COVID-19, motiv pentru care maternitatea a fost închisă. Atât persoanele internate, cât și personalul medical vor intra în carantină în  interiorul unității.

„Am carantinat, închidem maternitatea, testăm tot personalul. Sunt în jur de 80 de persoane în acest moment în spital şi nu pleacă nimeni acasă până nu aflăm rezultatele testelor. Este vorba despre cinci asistente confirmate. Una dintre ele la sala de naştere, soţia unui domn de la ambulanţă care a fost confirmat, şi atunci cand s-a aflat a fost trimisă acasă, dar şi celalalte patru care nu au avut contact cu persoane infectate, au avut simptomatologie uşoară”, au declarat reprezentanţii Spitalului Municipal din Timişoara, citați de News.ro.

Maternitatea Odobescu, acum închisă, ar fi trebuit să preia toate pacientele de la Maternitatea Bega, cea de-a doua maternitate din oraş, dar care aparţine de Spitalul Judeţean, întrucât aceasta din urmă a devenit spital suport pentru îngrijirea pacientelor infectate cu coronavirus. Femeile care au nevoie de îngrijiri vor fi redirecţionate către o unitate medicală privată.

„Având în vedere că Maternitatea Bega este spital suport şi noi trebuia să preluăm cazurile lor, noi am propus să nominalizeze Prefectura un alt spital care să preia aceste cazuri, de exemplu spitalul Premiere”, au mai spus oficialii spitalului.

Sursă foto: Pexels.com

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *