ArticoleRomânia ajutăsolidaritatevizierevoluntari coronavirus

mii de viziere realizate de voluntari pentru personalul medical din prima linie

2 minute necesare pentru a citi articolul

Comunitatea românilor din Belgia s-a mobilizat în lupta contra coronavirusului, astfel că o mie de viziere au fost realizate de voluntari pentru personalul medical din această țară, unde echipamentele de protecție sunt insuficiente, la fel ca în multe țări, iar obiectivul este de ajunge la 5000.

Carmen Ionescu, o anestezistă în vârstă de 63 de ani, care lucrează de 20 de ani în spitalele publice Iris Sud, s-a mobilizat de aproape o săptămână pentru a poduce viziere, relatează RTBF.

Ea poate realiza până la 300 de viziere pe zi, cu ajutorul unei mese pentru decupat.

„Inițial, pentru că bricolez, desenez, această masă o foloseam pentru a fabrica jucării. Dar acum o folosesc pentru a produce viziere pentru personalul medical din prima linie” în lupta împotriva epidemiei de coronavirus, povestește Carmen Ionescu.

Viziera va proteja personalul medical, ca să nu ajungă să fie infectat. Are dimensiunea unei foi A4, care acoperă gura, dar și urechile. „Este un PVC transparent, care poate fi dezinfectat cu alcool sau săpun iodat”, spune Carmen Ionescu, care pune o folie mare de plastic în mașina ei înainte de a activa decupajul. După ce este decupat plasticul, viziera trebuie să fie completată de două benzi de polipropilenă pentru a putea fi fixată pe cap. Sub vizieră, medicul sau asistenta își pot purta masca clasică.

Viziere oferite gratuit

Daniela Livia Bîciu, în vârstă de 45 de ani, lucrează în comunicare politică. Ea promovează aceste viziere, „care sunt oferite gratuit”, insistă ea. „Finanțarea se face prin donații. Apelul a fost făcut prima dată comunității românești”, a spus cea care locuiește de 20 de ani în Belgia. „Inițial, comunitatea românească a fost afectată de situația din România. Este pur și simplu catastrofală. Acolo, 15-20% din personalul medical este infectat”. Nu mai vorbim de lipsa echipamentului. „Românii din Belgia au vrut să ajute”.

Apoi, pentru că și în Belgia situația este critică, s-au gândit să se mobilizeze acolo.

„Așa a fost lansat apelul pentru donații pentru viziere. Acești bani sunt folosiți pentru a cumpăra materiale. Dar vizierele nu sunt vândute. Mai mult de 1.000 au fost deja livrate: la Crucea Roșie, casele grupului Orpea, la spitalele publice Iris Sud… Tocmai am lansat un apel pe rețelele de socializare, pentru ca personalul medical care ar avea nevoie de aceste viziere să anunțe. Prioritatea este personalul de urgență din spitale”, a povestit Daniela Livia Bîciu.

Capacitatea de producție nu este industrială, dar „1000 de viziere realizate este deja mult. Și va continua”, mai spune ea. Obiectivul este de a realiza 5000 de viziere.

„Trebuie ca donatorii să poată vedea că banii lor folosesc la ceva”, motiv pentru care Daniela Livia Bîciu comunică pe pagina sa de Facebook.

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer

Sursa foto: Facebook Daniela Livia Bîciu

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *