Articole

Nicușor Dan, Gabriela Firea, Piedone și Sebastian Burduja se bat pentru bugetul de 10 miliarde de lei

2 minute necesare pentru a citi articolul

Dacă PSD și PNL vor merge cu candidați separați la Primăria București, așa cum a anunțat luni Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, în cursă vor intra cele mai posibil Gabriela Firea (PSD) și Sebastian Burduja (PNL). Cei doi se vor bate cu primarul în funcție Nicușor Dan (independent susținut de USR) și Cristian Popescu Piedone, de la partidul PUSL fondat de Dan Voiculescu.

Mizele Primăria București sunt politice și financiare. Din punct de vedere politic, primarul Capitalei are o validare electorală masiv cu al doilea număr de voturi din țară după președinte. Istoria recentă arată capacitatea unui primar de Capitală de a ajunge președinte – Traian Băsescu în 2004.

Din punct de vedere financiar, Primăria București înseamnă gestionarea unui buget anual de circa 10 miliarde de lei, mai mare decât bugetele multor ministere. Un politician care gestionează acest buget are capacitatea de a-și crește profilul politic în interiorul propriului partid.

Toți cei patru posibili candidați și-au anunțat luni intenția de a intra în cursa politică, dar, cu excepția lui Nicușor Dan, depind și de decizia propriilor partide.

Gabriela Firea a spus că e cea mai bună soluție ca PSD și PNL să meargă cu candidați separați, în timp ce Sebastian Burduja a spus că e dispus să intre în lupta pentru proiecte. Piedone a declarat că merge ”până la capăt” cu candidatura.

Cine e Nicușor Dan. A câștigat alegerile locale în 2020, în finală cu Gabriela Firea, fiind susținut de USR și PNL. E matematician și a devenit persoană publică în calitate de activist pentru patrimoniul Bucureștiului. A mai candidat de două fără succes la București. El a fondat partidul Uniunea Salvați București și l-a transformat ulterior în Uniunea Salvați România (USR), dar a plecat de la șefia partidului după ce a refuzat o poziționare împotriva referendumului pentru familie.

Cine e Gabriela Firea. E șefa PSD București și prim-vicepreședinte PSD, a fost ministru al Familiei în guvernul Ciolacu, dar a demisionat după scandalul azilelor groazei din Voluntari, orașul condus de soțul său, Florentin Pandele. E în relații reci cu Marcel Ciolacu, șeful PSD. A fost primar al Capitalei în perioada 2016-2020 și s-a remarcat prin înființarea a 24 de firme ale primăriei, populate cu apropiați ai săi și ai lui Pandele. Anterior a fost parlamentar și jurnalist în trustul lui Dan Voiculescu.

Cine e Sebastian Burduja. E șeful PNL București și ministru al Energiei. Anterior a fost ministrul Comunicațiilor. Este fiul lui Marinel Burduja, fost vicepreședinte al băncii Bancorex, devalizată în anii 90 în urma acordării a sute de împrumuturi preferențiale unor foști angajați ai Securității comuniste. Sebastian Burduja a fost adus în PNL de Ludovic Orban după ce se remarcase prin crearea unor organizații studențești cu legături la vârful politicii românești.

Cine e Cristian Popescu Piedone. E primarul Sectorului 5, după ce a fost și primarul Sectorului 4. A fost condamnat la închisoare și a ispășit un an în dosarul incendiului de la Colectiv, dar a fost declarat nevinovat după un recurs în anulare. E președinte executiv al PUSL, partidul fondat de mogulul Antenelor, Dan Voiculescu.



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.