Articole

”Nu pe 24, că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălțare, puțin mai încolo”, spune premierul care susține și că în coaliție nu există discuții despre amânarea rocadei

1 minute necesare pentru a citi articolul

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Iaşi, că deşi în momentul de faţă nu există nicio discuţie privind rocada de la guvernare între PNL şi PSD, aceasta va avea loc în conformitate cu înţelegerea din protocol, transmite Agerpres.ro.

„Nu există niciun fel de discuţie în momentul de faţă despre amânarea, cu atât mai puţin despre nerealizarea ei. Ca atare, la finele lunii mai, nici pe 24, că este ziua partidului, nici pe 25 de Înălţare, puţin mai încolo, dar se va realiza. În momentul de faţă, sigur, cea mai simplă modalitate este să se facă rocada conform înţelegerii din protocol, având totuşi în vedere dinamica şi evoluţia întregii situaţii. Nu trebuie să excludem şi varianta negocierii pe unu la două ministere, dar dacă se depăşeşte această măsură şi dacă se întâmplă ca această rocadă să se facă altfel decât în linişte de fiecare parte, atunci nu o să avem de câştigat, ci doar de pierdut”, a afirmat preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă a adăugat că rolul conducerii partidului este să facă în aşa fel încât această rocadă să se realizeze în linişte, cu preluarea şi continuarea obiectivelor guvernamentale.

„Am transmis după BPN-ul trecut câteva formule de organizare la nivel central şi la nivel local. Nu avem timp să aşteptăm să treacă Paştele viitor ca să ne putem organiza şi să începem să ne desfăşurăm activitatea politică la nivelul fiecărei organizaţii, fiecărei filiale. Din momentul în care am luat respectiva decizie, aprobată în BPN, am stabilit cu secretarul general să lăsăm o perioadă. Nu este mare lucru şi nici nu este cine ştie ce sofisticăţiune. Este o chestiune care este prevăzută în statut, doar că este sistematizată într-un anume fel. După care, o să facem în aşa fel încât să discutam modul în care ea se transpune în practică”, a spus Ciucă.

sursa: Agerpres.ro

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *