Articole

Nu suntem într-o perspectivă de naționalizare

1 minute necesare pentru a citi articolul

Directorul general al producătorului auto Renault, Jean-Dominique Senard, a dat asigurări că, în fața crizei provocate de COVID-19, nu au în vedere o naționalizare a grupului, ci solicită până la 5 miliarde de euro în credite garantate de statul francez.

„Nu suntem într-o perspectivă de naționalizare”, a spus Senard la radioul RTL, după ce ministrul Economiei, Bruno Le Maire, a afirmat că statul francez este gata să preia controlul grupurilor strategice puternic afectate de încetinirea creșterii economice, transmite agenția EFE, citată de Rador.

Șeful Renault a recunoscut însă că lucrează cu guvernul pentru a primi împrumuturi garantate de stat între 4 și 5 miliarde de euro pentru recuperarea activității. Senard a mai dat asigurări că alianța pe care o menține cu grupul nipon Nissan „va fi principalul sprijin pentru recuperare”.

Directorul general a indicat că lucrează pentru a reveni la activitate în august la un ritm de 60 de ore pe săptămână, datorită acordurilor în acest sens încheiate cu sindicatele pentru a accelera rata într-o perioadă limitată de timp.

Dar a precizat că prioritatea va fi securitatea sănătății angajaților săi, mai presus de reluarea activității. Senard a indicat că unele dintre facilitățile sale internaționale au revenit la funcționare, cum ar fi fabricarea de cutii de viteze în Portugalia și că altele, din România și Rusia, vor face acest lucru treptat.

„Ne deschidem puțin câte puțin, când este posibil, în condiții absolute de securitate”, a spus el. Managerul a exclus concedierile la companie, deși vânzările sale au scăzut cu 72% în martie și se așteaptă la o scădere de 90% în aprilie.

Renault a anunțat în această joi suprimarea dividendelor din 2019, aproximativ 300 de milioane de euro și o reducere a remunerației proprii de 25% din al doilea trimestru al anului, cât va dura criza.

Sursa: Rador/ Traducerea Cristina Zaharia

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *