ArticoleCoronavirus

O asistentă medicală, primul donator de plasmă pentru tratarea Covid-19 din județul Neamț / Și ialomițenii vindecați de coronavirus sunt așteptați să doneze plasmă

1 minute necesare pentru a citi articolul

O asistentă medicală de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț este primul donator de plasmă convalescentă, recoltată cu echipamentul de plasmafereză donat de un om de afaceri.

”Lucrez într-o secție unde se administrează tot timpul plasmă și sânge, văd care este nevoia și necesarul de sânge”, a declarat asistenta medicală pentru mesagerulneamt.ro.

”În afară de asta, avem și noi familii, avem oameni apropiați care nu se știe când vor avea nevoie de ajutor. Am trecut prin acea perioadă urâtă, eu am avut șansa să mă negativez mai repede și am stat puțin în spital, am revenit repede acasă, dar am avut colege care au stat mult timp, am văzut și pacienți care au făcut forme mai urâte. Dacă pot ajuta, voi ajuta tot timpul”, a spus asistenta.

Au fost programați pentru donare alți 4 pacienți, aflați pe o listă eligibilă. ”Există posibilitatea să vină donatorii și direct. Îi așteptăm pe cei care au trecut prin boală și au 14 zile de la vindecare”, a declarat Victoria Marin, șefa Centrului Transfuzii Neamț.

Și în Galați au început să doneze plasmă pacienții vindecați de Covid.

În Ialomița, șefa Centrului de Transfuzie Sanguină din Slobozia, Raluca Cruceat, a făcut apel la localnicii vindecați de coronavirus să doneze plasmă, potrivit independentonline.ro.

http://www.independentonline.ro/2020/05/13/Ialomitenii-vindecati-de-COVID-19-sunt-asteptati-la-Centrul-de-Transfuzie-Sanguina-pentru-donarea-20302

Foto: mesagerulneamt.ro

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *