Articole

O secţie poate funcţiona doar în sediul ambasadei din Chişinău

2 minute necesare pentru a citi articolul

Rusia va deschide, pentru alegerile sale prezidenţiale din 17 martie, mai multe secţii de vot în regiunea transnistreană, scrie presa locală, citând un mesaj al Ambasadei ruse în Moldova, în ciuda faptului că guvernul central a stabilit că o secţie de vot nu poate funcţiona decât în sediul ambasadei de la Chişinău, transmite News.ro.

Presa din stânga Nistrului anunţă că Federaţia Rusă îşi va deschide secţii de votare, pe 17 martie, la Tiraspol, Bender, Rîbniţa şi Grigoriopol. Acestea ar urma să fie deschise între orele 08:00 şi 20:00. Imagini video care anunţă deschiderea secţiilor de votare din regiunea transnistreană anunţă că hotărârea a fost luată „în conformitate cu decizia Ambasadei Rusiei în Moldova”, relatează NewsMaker.

Totuşi, pe site-ul oficial al Ambasadei Rusiei, precum şi pe site-ul Comisiei Electorale Centrale a Federaţiei Ruse, este indicată o singură secţie de vot, care se va deschide în Moldova pe 17 martie, şi anume în clădirea Ambasadei Rusiei din Chişinău.

NewsMaker a contactat Ministerul de Externe al Republicii Moldova pentru un comentariu. Reprezentanţii biroului de presă l-au citat pe ministrul de externe, Mihai Popşoi, care a spus la începutul lunii februarie că Moldova a permis deschiderea unei secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din Rusia, dar doar pe teritoriul Ambasadei Rusiei la Chişinău.

„Noi am interzis organizarea alegerilor prezidenţiale oriunde în afara misiunilor diplomatice. Dacă se va încerca organizarea scrutinului oriunde în altă parte, acest lucru va fi contraproductiv”, a declarat ulterior ministrul de externe, la mijlocul lunii februarie.

Alegerile prezidenţiale din Rusia vor avea loc în perioada 15-17 martie 2024. Vladimir Putin, care se află la putere din anul 2000, va fi reales fără probleme pentru un al cincilea mandat, în lipsa unor competitori reali, întrucât a avut grijă, mai ales după invazia din Ucraina, să înăbuşe vocea oricărei mişcări de opoziţie. El ar urma să poată rămâne la Kremlin până cel puţin în 2030, când va împlini 78 de ani.



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.