Articole

Parfumuri contrafăcute din Emiratele Arabe Unite, în valoare de peste 4 milioane euro, confiscate în Portul Constanţa

1 minute necesare pentru a citi articolul

sursa foto: Unsplash

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa au descoperit în Portul Constanţa 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, transmite Agerpres.

„În data de 23 mai, o echipa comună formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din Emiratele Arabe Unite, având ca destinaţie o societate comercială din România. În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 18.000 parfumuri, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Bunurile, cu o valoare de aproximativ 4.000.000 euro dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.

Poliţiştii Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.