ArticoleBulgariaGreciaLudovic Orbanridicarea restrictiilorRomaniaserbia

România, Bulgaria, Serbia și Grecia negociază măsuri de relaxare a restricțiilor de circulație între cele patru state

2 minute necesare pentru a citi articolul

Prim-ministrul Ludovic Orban a participat, marţi, la o reuniune informală, în format cvadrilateral Bulgaria – Grecia – România – Serbia, alături de premierii bulgar şi grec şi, respectiv, de preşedintele Serbiei, cei patru lideri consultându-se în perspectiva unor posibile viitoare măsuri de relaxare a restricţiilor de circulaţie între cele patru state.

Inițiativa aparține premierului bulgar, Boiko Borisov. Guvernul de la Sofia a anunțat că va negocia săptămâna aceasta cu România, Grecia și Serbia condițiile în care vor fi organizate călătoriile și trecerea prin punctele de frontieră.

Redăm mai jos integral comunicatul Guvernului:

„Prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban, a participat, la 19 mai 2020, la o reuniune informală, în format cvadrilateral Bulgaria-Grecia-România-Serbia, alături de Prim-miniștrii bulgar și grec și, respectiv, de Președintele Serbiei.

Reuniunea, organizată în sistem video-conferință, la inițiativa părții bulgare, s-a constituit într-un exercițiu de consultare în perspectiva unor posibile viitoare măsuri de relaxare, de o manieră coordonată, a restricțiilor de circulație, în scop de afaceri, umanitar, familial, respectiv turistic, între cele patru state.

Prim-ministrul român a informat în legătură cu dezbaterea în curs, din Parlamentul României, referitor la legislația cu privire la instituirea stării de alertă.

S-a convenit, astfel, menținerea unui contact strâns între cei patru lideri, fiind evocată, de asemenea, de către partea bulgară, intenția de organizare a unei reuniuni formale, la nivel cvadrilateral, în viitorul apropiat.”

Context

Grecia, țară în care turismul are o contribuție de circa 20% din PIB, potrivit OECD, a început discuții bilaterale cu mai multe state pentru reluarea turismului pe timpul verii, potrivit publicației Kathimerini.

Principalele state cu care guvernul elen discută sunt Germania, Israel, Austria, Bulgaria și România – surse importante de turiști pentru hotelurile grecești de pe litoral, potrivit sursei citate.

Negocierile bilaterale se poartă pentru găsirea unor soluții care să protejeze atât turiștii străini care vin în Grecia, cât și hotelierii autohtoni. Discuțiile au ca bază ghidul elaborat de Comisia European și care dă liniile mari de ghidaj pentru redeschiderea turismului în țările aflate pe o pandă descendentă a pandemiei.

Multe dintre rezervările făcute înainte de pandemiei de cetățeni străini pentru sejururi în Grecia au rămas valabile, notează Kathimerini.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *