Articole

Rusia poate transforma orice eşec într-o victorie

1 minute necesare pentru a citi articolul

Rusia îşi prezintă eşecurile drept succese, a apreciat duminică ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, într-o reacţie la declaraţia făcută anterior de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit căruia obiectivul „demilitarizării” Ucrainei a fost „în mare parte atins”, relatează Agerpres.

„Aşa cum am spus, Rusia poate transforma orice eşec într-o victorie”, a scris Kuleba într-un mesaj pe Twitter.

Într-o postare ulterioară pe Facebook, el adaugă pe un ton sarcastic:”În episoadele următoare: Practic, toate obiectivele ‘operaţiunii militare speciale’ au fost îndeplinite. Ucraina, în calitate de membru al UE şi NATO, nu va putea ataca Rusia, Crimeea nu mai este o povară pentru bugetul rus, naziştii au rămas doar în Rusia”.

„Iar pierderile de soldaţi ruşi şi echipamente în Ucraina, despre care noi nu vom spune nimănui, ne-au ajutat să ne corectăm greşelile şi să facem Rusia mai puternică. Rusia este mai puternică ca niciodată”, a continuat pe acelaşi ton ministrul.

Kuleba îl citează pe purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, potrivit căruia „Ucraina foloseşte din ce în ce mai puţin propriile arme şi tot mai mult sistemele de armament furnizate de ţările occidentale”, deci „una din sarcinile” pe care şi-a propus Moscova prin ‘operaţiunea militară specială’ a „fost în mare măsură îndeplinită”.

„De aceea avem dreptate când le spunem partenerilor noştri că (preşedintele rus Vladimir) Putin va putea să le explice ruşilor atât pierderea Crimeii, cât şi a Ucrainei în general”, a spus şeful diplomaţiei ucrainene.

El a subliniat că principalul este ca partenerii Ucrainei „să nu se teamă de schimbările globale şi să nu înceteze să o susţină”

 

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.