ArticoleCoronavirus

Secția de boli infecțioase „se umple cu pacienţi în ritm alarmant”

1 minute necesare pentru a citi articolul

Un număr de 27 de bolnavi confirmaţi cu COVID-19 sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, alte şapte persoane fiind suspecte de infectare cu noul coronavirus. Conducerea spitalului face apel la respectarea regulilor de prevenire, întrucât numărul pacienţilor a crescut semnificativ în ultimele două zile, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de unitatea sanitară, Secţia de Boli Infecţioase „se umple cu pacienţi într-un ritm alarmant”, cei 27 de bolnavi de COVID -19 fiind internaţi în ultimele două zile.

„De la o zi la alta avem mai mult de zece cazuri pe zi, secţia spitalului dedicată pentru îngrijirea bolnavilor de COVID-19 se umple cu pacienţi în ritm alarmant. Unul dintre scopurile măsurilor de prevenire din timpul situaţiei de urgenţă a fost să nu avem foarte mulţi pacienţi dintr-odată în sistemul de îngrijiri, situaţia actuală ne ameninţă cu aceasta”, a declarat dr. Konrad Judit, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, citată în comunicatul de presă.

Conducerea spitalului face apel la locuitorii zonei să respecte cu stricteţe, în continuare, măsurile de prevenţie, respectiv distanţarea socială, purtarea măştilor de protecţie în spaţiile publice închise, în aşa fel încât nasul şi gura să fie acoperite, precum şi să nu organizeze şi să nu participe la evenimente cu multe persoane.

Totodată, oamenii sunt îndemnaţi să fie precauţi în special la cumpărături şi să respecte regulile de igienă personală, respectiv spălatul sau dezinfecţia mâinilor.

„Suntem responsabili unii pentru alţii, pentru sănătatea familiilor noastre. Trebuie să avem în vedere acest lucru în continuare şi să ne comportăm în aşa fel cu toţii. Am auzit asta de multe ori, dar la noi acum este de actualitate”, a mai arătat dr. Konrad Judit.

Potrivit sursei citate, în momentul actual, în spitalul din Miercurea Ciuc nu se află pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 în stare gravă.

Datele făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică arată că numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 din Harghita a ajuns la 54, în condiţiile în care vineri erau confirmate 36 de cazuri de COVID-19.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *