La Universitatea din Cernăuţi sunt mulți studenți care vor să înveţe limba română. Unii, după ce își descoperă rădăcinile româneşti, iar învăţarea unei limbi oficiale a Uniunii Europene, cum e limba română, le poate fi de folos, transmite Știrile TVR.
Iar acum, e un motiv în plus, după deciza luată de guvernul de la Kiev care nu mai recunoaşte existenţa aşa zisei „limbi moldoveneşti”.
Cristina este studentă la Universitatea din Cernăuţi. Este pe jumătate româncă, dar nu cunoaşte limba noastră. S-a înscris la cursurile de limba română din cadrul lectoratului organizat în colaborare cu Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava.
Bunicul lui Artem a fost, de asemenea, român. Artem, student la Cernăuţi: Vreau să vorbesc fluent în română ca să merg să vizitez România sau poate chiar să lucrez. Şi, de asemenea, am câţiva prieteni români care nu ştiu ucraineană, deocamdată.
În Ucraina trăiesc peste 400 de mii de români, potrivit datelor oficiale. Peste 250 de mii dintre ei erau considerați moldoveni pentru că vorbeau limba moldovenească. Acum, Guvernul de la Kiev a decis să nu mai recunoască această limbă artificial creată de ruşi.
Una dintre marile nemulţumiri ale minorităţii române din Cernăuţi este legată de învăţământul în limba maternă. Legea educaţiei din țara vecină, adoptată în 2017, permite învățarea în limba maternă doar în școala primară.
Citește tot articolul pe Stirile TVR
Articol preluat de la: www.g4media.ro