Articole

Teroristul tunisian care a ucis două persoane în Bruxelles a avut un pașaport românesc, fals / A fost prins de autoritățile din Suedia, în urmă cu 2 ani / Pașaportul ar fi fost cumpărat cu 3.000 de euro, din Franța

1 minute necesare pentru a citi articolul

Teroristul tunisian Abdesalem Lassoued, care a ucis doi suedezi la Bruxelles, luni, 16 octombrie, a  deținut în urmă cu doi ani un pașaport românesc fals, anunță Antena 3, care citează presa din Suedia.

Constatarea acestui fapt a avut loc cu ocazia arestării lui Lassoued în 2012, în Suedia, iar autoritățile l-au chestionat atunci în legătură cu acest document.

Dezvăluirile vin de la vărul lui Lassoued, care a vorbit cu presa din această țară. „Bineînțeles că avea antecedente penale. Dar până la a ucide oameni nevinovați e altceva. Familia din Tunisia este șocată”, a spus el.

Ruda lui Lassoued mărturisește că acesta a făcut închisoare în Tunisia încă de când avea 20 de ani.

Teroristul din Bruxelles și-a cumpărat pașaportul românesc fals cu 3.000 de euro Cei doi ajuns în Norvegia și au stat acolo o vreme, după care Abdesalem Lassoued a ajuns în Suedia.

Aici, a durat doar câteva luni până să fie arestat de poliție cu aproximativ 100 de grame de cocaină asupra lui.

La sfârșitul anului 2012, a fost condamnat pentru infracțiuni legate de droguri.

La interogatoriu, Lassoued a spus că a cumpărat pașaportul din Franța pentru 3.000 de euro. Poliția l-a întrebat de ce. „Pentru că nu am permis de ședere în Europa. Am avut un permis de ședere în Italia valabil 6 luni. Am plecat din Italia în Norvegia pentru a solicita azil”, a fost răspunsul lui.

El a mai spus, atunci, că a lucrat ilegal în Norvegia, Italia și Franța.

SVT, radiodifuzorul public din Suedia, a relatat despre perioada petrecut pe Abdesalem Lassoued în această țară și despre radicalizarea acestuia, înainte de a comite atacul terorist de la Bruxelles și a fi, la rândul lui, împușcat mortal de poliție.



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.