Articole

Transport umanitar cu produse medicale pentru Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, transmis de Salvaţi Copiii

2 minute necesare pentru a citi articolul

Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, care îngrijeşte copiii răniţi din zona de conflict din Ucraina, va primi din partea Organizaţiei Salvaţi Copiii un transport umanitar în valoare de 200.000 de euro, relatează Agerpres.

Salvaţi Copiii România răspunde în acest fel solicitării de ajutor transmisă de către Institutul Mamei şi Copilului. Este vorba despre un lot de produse şi echipamente medicale spitaliceşti pentru secţia de Terapie intensivă, Anesteziologie şi blocul Prematuri din cadrul instituţiei, precum şi un transport umanitar cu produse de îngrijire pentru nou-născuţi, copii şi mame, informează Salvaţi Copiii prin intermediul unui comunicat.

După începerea războiului din Ucraina, Institutul Mamei şi Copilului a oferit îngrijiri medicale copiilor refugiaţi, gravidelor şi mamelor. Până în prezent, au fost înregistrate 536 de cazuri tratate, peste 2.000 de consultaţii şi 60 de intervenţii chirurgicale efectuate la copiii refugiaţi din Ucraina. De asemenea, 101 femei refugiate din calea războiului din Ucraina au născut aici în siguranţă.

Prima tranşă a ajutorului va ajunge luni, 27 februarie, la Chişinău, constând în 278.000 de produse igienico-sanitare de primă necesitate pentru bebeluşi, copii şi femei. Următorul transport va livra peste 5.300 de produse şi echipamente medicale spitaliceşti.

Anual, Institutul asigură diagnosticarea, tratamentul, profilaxia şi reabilitarea medicală a circa 40.000 de copii, gravide şi femei din toată ţara şi înregistrează 4.500 de naşteri pe an, dintre care în jur de 700 sunt naşteri premature.

De la declanşarea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, Salvaţi Copiii a acordat asistenţă umanitară pentru 247.448 de persoane, dintre care 133.844 de copii ucraineni şi 113.604 de adulţi (femei, vârstnici, bărbaţi cu derogare medicală, familii extinse), constând în alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălţăminte, pampers, suzete, biberoane, cărucioare, port-bebe-uri, termosuri cu apă caldă, jucării, pături şi alte produse de imediat ajutor, cartele telefonice oferite gratuit de companiile de telefonie mobilă, suport emoţional, traducere şi consiliere informaţională – materiale de informare în limba ucraineană (informaţii despre procedura de azil, mijloace de călătorie, spitale, harta şi adresele centrelor pentru solicitanţii de azil etc.).

Echipele Salvaţi Copiii sunt prezente în patru puncte de trecere a frontierei cu Ucraina şi Republica Moldova, în cinci Centre de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări, în trei tabere de refugiaţi coordonate de IGSU, în trei puncte de staţionare, în opt Hub-uri de Consiliere şi Servicii Integrate nou create de organizaţie în mai multe locaţii, în şcoli partenere.

Totodată, au fost trimise două transporturi umanitare, cu 505.200 de produse igienico-sanitare pentru 42.000 de bebeluşi, copii de vârstă mică şi mame din Ucraina. Produsele au fost distribuite în cele 100 de centre pentru refugiaţi, gestionate de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale din Moldova.

De asemenea, Salvaţi Copiii România a susţinut integrarea şcolară pentru 1.600 de copii prin organizarea de training-uri cu profesori, distribuirea de materiale didactice pentru activităţi extra-curriculare în şcolile cu cei mai mulţi copii refugiaţi înscrişi şi a distribuit 1.200 de ghiozdane echipate complet la începutul anului şcolar pentru toţi copiii refugiaţi încadraţi în şcolile primare, gimnaziale şi liceele din ţară.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *