Articole

VIDEO Administratorul unei firme din Vama Veche, amendat cu 2.000 de lei pentru organizarea de evenimente care au participat peste 50 de persoane

1 minute necesare pentru a citi articolul

Administratorul unei firme din Vama Veche a fost amendat cu 2.000 de lei pentru organizarea de evenimente cu participarea a peste 50 de persoane, după ce la un asemenea spectacol s-au strâns zeci de turişti care au dansat, imagini cu aglomeraţia fiind postate pe un site de socializare, transmite News.ro

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Constanţa au anunţat, luni, că în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini din staţiunea Vama Veche, poliţiştii prezenţi la faţa locului au luat măsura sancţiunii contravenţionale a administratorului societăţii comerciale pentru orgnizarea de evenimente cu participarea a mai mult de 50 de persoane, în valoare de 2.000 de lei.

“Persoanele prezente au fost atenţionate şi sancţionate verbal, iar în scurt timp, mulţimea s-a dispersat, neexistând incidente sau evenimente nedorite”, a transmis IPJ Constanţa.

În imaginile postate pe o reţea de socializare se observă cum zeci de tineri dansează, fără a păstra distanţarea socială, iar la un moment dat o maşină de poliţie îşi face apariţia în mulţime.

Sursa: News.ro

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *