Articole

Volumul „În colonia penitenciară” de Franz Kafka, înr-o nouă traducere, lansat de Editura Cartex, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest

2 minute necesare pentru a citi articolul

Volumul „În colonia penitenciară” de Franz Kafka, apărut anul acesta la Cartex, în traducerea lui Lucian Pricop, directorul editurii, cel care semnează un amplu studiu introductiv, a fost lansat, vineri, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, transmite Agerpres.

Lucian Pricop a declarat, pentru AGERPRES, că l-a preocupat faptul că „felul cristalin în care sună aceste texte în limba germană nu se regăseşte şi în limba română”.

„Am încercat să dau acelaşi ritm, aceeaşi frază şi o precizie, din conştiinţa cuvântului exact, a unui corespondent în limba română, care să aibă încărcătura şi structura de adâncime similară celor din limba germană. La toate aceste traduceri am adăugat studii introductive de câteva zeci de pagini, unele mai lungi chiar decât prozele lui Kafka şi, la ‘Metamorfoza’, ajutat de accesul în Arhiva Kafka de la Ierusalim, am descoperit corespondenţa cu editorul lui, în care îi cere ca nu cumva pe copertă să apară un gândac, pentru că nu este niciun gândac în această carte. Deci, toată istoria cărţii şi a ediţiilor Kafka arată că nu am ştiut şi nu am înţeles asta”, a spus Lucian Pricop.

Lucrarea, care a fost prezentată la Bookfest în dialog cu scriitorul Bedros Horasangian, apare în Colecţia „Kabinetul Kafka”, în care urmează să mai vadă lumina tiparului „Contemplare”, „Verdictul”, „Un medic de ţară”, „Un artist al foamei”.

„Acestea sunt pentru 2024. Sper să apară până la Gaudeamus. Eu am tradus integral aceste texte, le-am revăzut şi le revăd acum. La fiecare măsor fiecare cuvânt şi de asta e nevoie de un timp mai lung de lucru pentru fiecare volum. În plus, bibliografia Kafka pentru ‘Colonia penitenciară’ a fost spre câteva sute de lucrări şi articole”, a mai spus Lucian Pricop.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.