Articole

Vor fi recalculate acele pensii care depăşesc cuantumul veniturilor încasate în timpul activităţii. Absolut toate

1 minute necesare pentru a citi articolul

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că reforma pensiilor acordate în baza legilor speciale include recalcularea acelor pensii al căror cuantum depăşeşte venitul încasat de pensionar în perioada în care se afla în activitate, el reiterând că legea care include o astfel de prevedere nu va fi adoptată prin Ordonanţă de Urgenţă, ci prin dezbatere parlamentară, relatează news.ro

”Spus aşa, tăiate, e aşa… prea direct. Vor fi recalculate acele pensii care depăşesc cuantumul veniturilor încasate în timpul activităţii. Absolut toate. Cu precizarea clară că nu se va atinge nimeni de partea de contributivitate”, a declarat, miercuri seară, la România Tv, Marius Budăi.

Ministrul a precizat că astfel de pensii se înregistrează în special în rândul pensionarilor foşti magistraţi.

Conform lui Marius Budăi, pensiile vor fi recalculate luând în calcul 80% din venitul brut al pensionarului, însă cu condiţia ca acesta să nu fie mai mare decât venitul net pe care îl primea atunci când lucra.

Întrebat dacă există o modalitate concretă privind modul de recalculare a acestor pensii, Budăi a spus: ”Nu aceea e problema, problema este să avem, în final, un proiect de lege care să fie agreat cu Comisia Europeană şi să fie publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să-l putem pune în vigoare”.

Budăi a reafirmat că un astfel de proiect nu va fi adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă, ci prin dezbatere parlamentară.

Întrebat dacă se va ajunge la impozitarea pensiilor, ministrul a precizat că există ”o recomandare în raportul Băncii Mondiale, dar tot în raportul Băncii Mondiale se spune că acest lucru să se facă cu consultarea Ministerului de Finanţe şi de acolo să vină propunerile şi soluţia, şi aşa vom face”.

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *