Bani

Suntem protejati in situatia pandemiei COVID-19?

4 minute necesare pentru a citi articolul

COVID-19 a cauzat o grava perturbare a vietii de zi cu zi si a activitatii comerciale si de business, afectand in egala masura viata fiecarei persoane si a business-urilor in general. Atat oamenii, cat si societatile/institutiile se afla intr-un proces continuu de analiza a solutiilor si concesiilor necesar a fi implementate pentru a limita impactul pandemiei COVID-19. In contextul unui mediu in continua evolutie, cu totii trebuie sa ne adaptam si sa incercam sa tinem sub control efectele negative create.

Suferinta umana si criza financiara care sunt deja o realitate si care vor continua in contextul pandemiei COVID-19 nu sunt usor de gestionat si trebuie sa cautam si sa implementam orice posibila solutie de limitare a efectelor acestora.

In aceste conditii, aspectele care pot fi luate in calcul sunt:

(i) utilzarea politelor de asigurare existente, analizand in ce masura s-a materializat orice risc asigurat (respectiv, in ce masura pot fi solicitate despagubiri);

(ii) incheierea unei polite de asigurare.

In mod rezonabil si teoretic, daunele/pierderile generate de izbucnirea pandemiei COVID-19 / actiunile intreprinse si / sau masurile impuse in scopul limitarii raspandirii virusului ar putea face obiectul unei cereri de despagubire in baza politelor de asigurare existente (asigurare de viata / asigurare impotriva accidentelor si asigurare medicala / asigurare impotriva tuturor riscurilor / asigurare pentru intreruperea activitatii comerciale, asigurare pentru angajati etc.).

Mentionam urmatoarele potentiale daune / pierderi recuperabile:

(i) pierderea venitului si intreruperea activitatii comerciale ca urmare a masurilor impuse prin diferite acte legislative (ordonante militare), precum suspendarea activitatii societatilor care isi desfasurau activitatea in centre comerciale, restaurante, baruri, clinici stomatologice, case de pariuri etc.;

(ii) pierderi generate de intreruperea activitatii in urma masurilor de izolare stabilite de autoritatile guvernamentale si a restrictiilor severe privind desfasurarea anumitor activitati (activitatile artistice – de ex. concerte, spectacole de teatru, filme; activitatile sportive in grup etc.);

(iii) costuri legate de evacuarea personalului, igienizarea spatiului, inchiderea cladirilor de birouri;

(iv) cheltuieli de calatorie in situatia anularii deplasarii din cauza restrictiilor impuse la nivel international in ceea ce priveste deplasarile,

(v) posibile costuri de spitalizare/tratament medical,

(vi) cereri de despagubire formulate in baza asigurarilor pentru angajati.

Posibilitatea de a beneficia de protectie in baza asigurarii este evaluata, in fiecare caz, pe baza termenilor si conditiilor specifice fiecarei polite de asigurare (conditiile / excluderile speciale si generale) si in functie de circumstantele care determina aparitia presupuselor evenimente asigurate, intrucat nu toate evenimentele din aceasta perioada, in special in cazul intreruperii activitatii societatilor, sunt legate in mod direct de pandemie sau se califica drept cazuri de forta majora pentru a fi excluse din asigurare.

De exemplu, asiguratorii si-au invatat lectia in timpul epidemiei cu virusul SARS din 2003 si au introdus clauze de excludere pentru bolile transmisibile si epidemii/pandemii, neincluderea pandemiilor, izbucnirilor epidemice sau, in general, a evenimentelor de forta majora in categoria evenimentelor asigurate fiind in prezent o practica destul de uzuala.

Am vazut ca aceste categorii de evenimente sunt excluse de la asigurare in numeroase polite de asigurare, de la asigurarile de calatorie, asigurarile medicale, pana la asigurarile incheiate pentru a beneficia de protectie in cazul intreruperii activitatii. Cu toate acestea, chiar si in situatia includerii unei excluderi generale in polita de asigurare, trebuie sa se realizeze o evaluare atenta a detaliilor privind evenimentele excluse in raport cu contextul evenimentului produs.

O alta problema careia ar trebui sa i se acorde atentia necesara se refera la procedura de respectat in cazul producerii unui eveniment asigurat. O recomandare ferma in acest sens este sa se respecte cerintele de forma si termenele aplicabile, nerespectarea acestora putand conduce, in anumite cazuri, la refuzul asiguratorului de a acorda despagubiri. De asemenea, trebuie sa pastrati intotdeauna evidenta oricarei comunicari cu asiguratorul sau alte parti contractuale, acestea putand fi relevante in cadrul unor discutii ulterioare sau chiar pentru cererile de despagubire.

Desi in cele de mai sus ne-am concentrat cu precadere asupra situatiei politelor de asigurare existente, intrebarile care necesita un raspuns imediat sunt: ce se intampla in continuare? Vor refuza asiguratorii, pe durata pandemiei COVID-19, sa emita noi polite sau sa extinda riscurile asigurate in baza politelor existente?

Este cunoscut faptul ca societatile de asigurare nu agreeaza aspectele necunoscute. Acestea lucreaza cu cifre, iar pentru evenimentele actuale nu exista tabele actuariale care sa ajute societatile sa stabileasca prima care trebuie achitata de fiecare solicitant. Codul Civil din Romania nu interzice unei societati de asigurare sa acopere pierderile/daunele asociate izbucnirii pandemiei de COVID-19.

Din perspectiva pur comerciala, presupunand ca evenimente vizate anterior de clauze de excludere vor putea beneficia de asigurare in perspectiva, pe termen mediu – se pare ca asiguratorii sunt dispusi sa accepte asigurarea acestor riscuri numai in conditiile scumpirii serviciilor de asigurare, pentru ca societatile de asigurare trebuie sa-si asigure o anumita rata a solvabilitatii.

*Unele societati de asigurare au anuntat recent ca sunt dispuse sa extinda acoperirea oferita in cadrul asigurarilor de calatorie/asigurarilor medicale/asigurarilor de viata pentru a include riscurile referitoare la virusul COVID-19, aceasta actiune fiind binevenita.

Un subiect diferit este asigurarea pentru interuperea activitatii comerciale, avand in vedere ca, in conditiile actuale, intrebarea nu este daca situatia generata de pandemie va duce la o criza economica, ci potentialele necunoscute sunt impactul si durata acesteia. In acest context, pentru incheierea viitoarelor polite de asigurare trebuie sa se acorde o atentie deosebita modalitatii de formulare a clauzelor de excludere, care, de multe ori, sunt clauze „standard” si nu sunt suficient de clare.

Ramane de vazut daca industria asigurarilor isi va mentine rolul fundamental de sustinere a clientilor si societatilor pe perioada crizei si redresarii si in ce masura sunt dispusi sa negocieze continutul clauzelor specifice referitoare la evenimente excluse.

Articol realizat de:
Gabriela Cacerea, Partener si unul dintre coordonatorii ariei de practica Corporate/M&A, NNDKP
Mirela Preda, Asociat Manager, Corporate/M&A, NNDKP
Madalina Panca, Asociat Manager, Corporate/M&A, NNDKP
www.nndkp.ro

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Citeste articolul complet pe www.ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *