Breaking News

Alexandru Rafila se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe / Ambii sunt deputați PSD

4 minute necesare pentru a citi articolul

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că profesorul Patriciu Achimaş Cadariu, care a fost coordonatorul Planului Naţional de Combatere a Cancerului, „a refuzat orice dialog” înainte de adoptarea documentului în Parlament, deşi ministerul „avea destul de multe obiecţii”. În replică, Achimaș Cadariu îl acuză pe Alexandru Rafila că „se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe”.

Atât Alexandru Rafila, cât și Patriciu Achimaș Cadariu sunt deputați PSD.

„Eu l-am invitat pe domnul Patriciu Achimaş Cadariu, care este coordonatorul ştiinţific al planului care a fost votat de Parlament. Dânsul a refuzat orice fel de dialog înainte de adoptarea de către Parlament a acestui plan. Ministerul Sănătăţii – care nu a fost implicat în niciun fel în redactarea lui – avea destul de multe obiecţii. L-am inclus în grupul de lucru. Dânsul este şi l-am numit vicepreşedintele Comisiei de chirurgie oncologică. Refuzul – nu de a discuta cu mine, ci cu colegii lui care au făcut acest plan – pentru mine este simbolic. Eu nu intru în polemici cu nimeni, nu jignesc pe nimeni, nu fac comparaţii cu filme din cinematografia iugoslavă din anii ’90. Îi urez multă sănătate. Cred că o decenţă în exprimare şi în atitudine avem cu toţii nevoie”, a spus ministru Rafila, miercuri, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Patriciu Achimaş Cadariu susține, într-un comunicat de presă, că zeci de mii de pacienți de cancer din România așteaptă din partea Ministerului Sănătății până la finele lunii iunie 2023 normele de aplicare a Legii privind Planul Național de Combatere și Control a Cancerului, însă Alexandru Rafila pare să aibă alte preocupări și îi denigrează pe cei care au elaborat documentul strategic.

Planul a fost lansat în 19 ianuarie 2022 la Palatul Cotroceni iar în 3 noiembrie 2022 Legea prin care a fost asumat a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, fără ca Alexandru Rafila să aibă vreo obiecție. Dimpotrivă, aceasta a participat la toate momentele festive și a vorbit despre Plan în termeni pozitivi.  Însă, acum, când mai are o lună de zile la dispoziție să pună pe masă normele de aplicare a legii, „domnul Rafila se răsucește pe călcâi, pretinde că Planul nu e bun și împroașcă cu noroi în stânga și-n dreapta”, se arată în comunicat.

„În absența poveștilor din pandemie dar la fel de dornic să rămână în prim plan, Alexandru Rafila se ocupă de denigrări și distruge lucruri la care nu se pricepe”, a declarat deputatul și profesorul clujean Patriciu Achimaș Cadariu referindu-se la afirmația ministrului Sănătății conform căreia Planul Național de Combatere şi Control a Cancerului trebuie modificat pentru că ar fi fost făcut de “neprofesioniști”.
“Nu e o dispută a profesioniștilor. Sunt aboslut uimit că un fost prieten, actualmente coleg de partid, face astfel de afirmații”, a spus prof. dr. Patriciu Achimaș- Cadariu, cel care a inițiat și coordonat elaborarea documentului strategic, se arată în comunicat.

Achimaș Cadariu a declarat că este ciudat ca ministrul să pună epitete echipei științifice câtă vreme la Plan au contribuit și reprezentanți ai Ministerului de resort.

„Despre afirmația că Ministerul Sănătății nu a avut niciun cuvânt de spus în elaborarea Planului și că acesta a fost făcut de neprofesioniști: În primul rând, când s-a lucrat la Plan Alexandru Rafila personal plus membri din minister au fost la întâlnirile față în față sau online, a fost întotdeauna invitat și dacă nu a fost întotdeauna personal, a fost prin reprezentanți. Dar să spunem că nu ar fi fost nici reprezentanții acolo, deși au fost. A stat documentul 6 luni în transparență pe site-ul ministerului. De ce nu l-a amendat dl, Rafila în tot acest timp?”, s-a întrebat Patriciu Achimaș Cadariu.

Acesta susține că „Alexandru Rafila i-a spus la un moment dat că ar vrea să promoveze Planul Național de Combatere și Control a Cancerului printr-un ordin de ministru, ceea ce putea fi interpretat că vrea să își asume paternitatea documentului”.

„Cum era să fac cadou ceva ce nu era al meu? E o echipă de mulți oameni care a lucrat la plan.
Așadar, cred că acum se ocupă cu denigrări pentru că nu este unic autor. De fapt, e o chestie de umefistan. Una dintre practici este preluarea de munca altora. Asistentul universitar lucrează și profesorul se pune prim-autor. Asta o vedem frecvent. Probabil de acolo ni se trage, probabil e o boală la fel de grea ca și luatul de plicuri, de care e greu să te vindeci. Dar Rafila a semnat totuși ca și inițiator, nu înțeleg problema”, a subliniat deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu.

„Nu am să accept ca munca de luni de zile a unei echipe care vine după o muncă de ani de zile a unei alte echipe și munca mea de peste 10 ani de zile să fie terfelită în modul ăsta politicianist. Dacă asta înseamnă că nu mă pricep la politică, da, recunosc, sunt un neprofesionist al acestui tip de politică, însă în niciun caz nu voi accepta să fie sacrificat interesul pacienților de cancer”, a mai afirmat Patriciu Achimaș Cadariu.

Prof. Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, medic primar, supraspecializare ginecologie oncologică şi chirurgie oncologică, este master în advanced oncology (Universitatea Ulm, Germania), doctor în ştiinţe medicale și are o bogată activitate profesională, didactică şi de cercetare. Activitatea de cercetare se axează, în mare parte, pe chirurgia cancerului ovarian, factori de evoluţie şi prognostic în cancerul ovarian, evaluarea calităţii vieţii în oncologie, cancerul în sarcină, conservarea fertilităţii la pacientele oncologice, tumori rare, precizează sursa citată.

Citește și BREAKING Planul pentru combaterea cancerului, amânat de ministrul Sănătății / Rafila lansează în consultare un nou plan care să fie adoptat prin OUG sau lege, în momentul în care trebuia să aplice documentul promulgat de jumătate de an

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *