Breaking News

Avem peste 4,7 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă, ceea ce este un mare avantaj față de ţările care au prelungit intervalul dintre cele două doze / Acoperirea vaccinală nu este suficientă

2 minute necesare pentru a citi articolul

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în România sunt 4,7 milioane de persoane cu schema completă de vaccin împotriva SARS CoV-2, ceea ce ste un mare avantaj, comparativ cu alte state care au prelungit intervalul dintre cele două doze, în contextul apariţiei variantei virale Delta. Cu toate acestea, Gheorghiţă recunoaşte că acoperirea vaccinală nu este suficientă, relatează News.ro.

”În momentul de faţă vorbim de peste 4,9 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, peste 4,7 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă, ceea ce este un mare avantaj, spre deosebire de celelalte ţări care au decis să prelungească intervalul dintre cele două doze şi vedem, în perspectiva acestei variante virale Delta, cât de importantă este vacinarea cu schemă completă, pentru a ne proteja pentru riscul de spitalizare şi deces. Suntem la 7 luni de la debutul campaniei de vaccinare, dacă ne uităm la valori absolute, dacă ne uităm la valori de acoperire vaccinală, nu este suficientă faţă de imunitatea colectivă propusă de peste 70%, însă eforturile noastre vor fi susţinute în perioada următoare şi în ceea ce priveşte partea logistică, partea organizatorică şi în ceea ce priveşte partea de comunicare şi de informare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Antena 3, miercuri seară.

Întrebat cum vor fi convinşi să se imunizeze cei care nu s-au vaccinat până acum, Gheorghiţă a declarat că aceasta este o misiune dificilă.

”Este o misiune dificilă mai ales în contextul în care segmentul populaţional căruia ne adresăm acum este tocmai segmentul pe pe o parte ezitant, pe de o parte segmentul dezinteresat de tot ce înseamnă protejarea sănătăţii personale şi a sănătăţii colective. De aceea cred că este greu tot acest proces de convingere în ceea ce priveşte beneficiile vaccinării. Sigur că evoluţia epidemiologică favorabilă a demotivat o bună parte dintre persoane în sensul în care nu neapărat au renunţat la ideea de vaccinare, ci au decis să amâne acest demers, dar aş vrea să transmit un mesaj clar, că este perioada oportună în care putem să ne vaccinăm pentru că un val patru de o amplituine importantă poate să fie prevenit, încă avem timp în această perioadă, să putem preveni o creştere importantă a numărului de cazuri”, a declarat Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a adăugat că se observă o creştere cu 50 la sută a cazurilor în România, în ultimele şapte zile.

”Dacă ne uităm la media cazurilor, în România, din ultimele 7 zile, constatăm o creştere cu 50% faţă de media cazurilor din cele 7 zile precedente”, a declarat Gheorghiţă.

Citește și

SURSE Tichete de masă, vouchere de vacanță și loterii cu premii în bani pentru vaccinați – propunerile ministrului Sănătății pentru relansarea campaniei de vaccinare, discutate în coaliție

DOCUMENT Valul epidemic dat de varianta Delta va fi unul substanțial în ceea ce privește infecțiile și spitalizările și poate duce la un număr mare de decese în România, din cauza ratei scăzute de vaccinare anti-COVID, avertizează INSP

Numărul cazurilor de coronavirus a sărit peste 100 pentru prima oară în ultima lună

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *