Breaking News

Formula 1: Peste 1.200 de încălcări ale regulamentului în MP al Austriei – Opt piloți au fost penalizați

2 minute necesare pentru a citi articolul

Opt piloți care au participat la Marele Premiu de Formula 1 al Austriei au fost sancționați pentru încălcări ale limitelor pistei, duminică, la Spielberg, informează Reuters.

Formula 1Foto: LiveMedia / ddp USA / Profimedia

Opt piloți, sancționați după peste 1.200 de potențiale încălcări ale regulamentului

Max Verstappen s-a impus (urmat de Charles Leclerc și Sergio Perez), iar RedBull a sărbătorit a noua victorie consecutivă din acest sezon.

În afara podiumului a fost mare confuzie: Aston Martin a protestat și peste 1.200 de potențiale încălcări ale limitelor pistei au fost analizate de comisari.

Carlos Sainz (Ferrari), Lewis Hamilton (Mercedes), Pierre Gasly (Alpine), Alex Albon, Logan Sargeant (Williams), Esteban Ocon (Alpine), Nyck de Vries, Yuki Tsunoda (AlphaTauri) și Kevin Magnussen (Haas) au fost penalizați, unii de două ori.

După aplicarea sancțiunilor, Sainz a coborât de pe locul 4 pe locul 6, iar Lando Norris (McLaren) și Fernando Alonso (Aston Martin) au trecut pe locurile 4, respectiv 5.

Hamilton a pierdut o poziție (a ajuns pe 8, în spatele coechipierului George Russell), în timp ce Lance Stroll (Aston Martin) a urcat pe 9, iar Gasly a coborât pe 10.

În timpul cursei, piloții au semnalat prin radio ori de câte ori vedeau un rival depășind limitele.

„Perez a ieșit complet în virajul 10, a primit deja o penalizare?”, a întrebat Hamilton după ce a primit prima dintre cele două penalizări de cinci secunde.

Comisarii au afirmat că au existat atât de multe încălcări ale regulamentului încât unii piloți nu au fost penalizați atunci când ar fi trebuit să fie.

„Din cauza particularităților configurației circuitului și a înclinației multor piloți de a conduce în mod repetat în afara limitelor pistei, a apărut o situație fără precedent”, a declarat un purtător de cuvânt al FIA.

Marele Premiu al Austriei, clasamentul după penalizări

1. Max Verstappen

2. Charles Leclerc

3. Sergio Perez

4. Lando Norris

5. Fernando Alonso

6. Carlos Sainz

7. George Russell

8. Lewis Hamilton

9. Lance Stroll

10. Pierre Gasly

11. Alexander Albon

12. Zhou Guanyu

13. Logan Sargeant

14. Esteban Ocon

15. Valtteri Bottas

16. Oscar Piastri

17. Nick de Vries

18. Kevin Magnusen

19. Yuki Tsunoda

20. Nico Hulkenberg (abandon)

Formula 1 – Clasamentul piloților

1. Max Verstappen – RedBull 229 puncte

2. Sergio Perez – RedBull 148

3. Fernando Alonso – Aston Martin 131

4. Lewis Hamilton – Mercedes 106

5. Carlos Sainz – Ferrari 82

6. Charles Leclerc – Ferrari 72

7. George Russell – Mercedes 72

8. Lance Stroll – Aston Martin 44

9. Esteban Ocon – Alpine 31

10. Lando Norris – McLaren 24 etc.

Formula 1 – Clasamentul constructorilor

1. RedBull 377 puncte

2. Mercedes 178

3. Aston Martin 175

4. Ferrari 154

5. Alpine 47

6. McLaren 29

7. HAAS 11

8. Alfa Romeo 9

9. Williams 7

10. AlphaTauri 2.

Calendarul sezonului 2023 din Formula 1

5 martie: Bahrain – Învingător Max Verstappen

19 martie: Arabia Saudită – Învingător Sergio Perez

2 aprilie: Australia – Învingător Max Verstappen

30 aprilie: Azerbaijan / Baku – Învingător Sergio Perez

7 mai: Miami – Învingător Max Verstappen

21 mai: Emilia Romagna / Imola – ANULAT

28 mai: Monaco / Monte Carlo – Învingător Max Verstappen

4 iunie: Spania / Barcelona – Învingător Max Verstappen

18 iunie: Canada / Montreal – Învingător Max Verstappen

2 iulie: Austria / Spielberg – Învingător Max Verstappen

9 iulie: Marea Britanie / Silverstone

23 iulie: Ungaria / Budapesta

30 iulie: Belgia / Spa-Francorchamps

27 august: Ţările de Jos / Zandvoort

3 septembrie: Italia / Monza

17 septembrie: Singapore / Marina Bay

24 septembrie: Japonia / Suzuka

8 octombrie: Qatar / Losail

22 octombrie: SUA / Austin

29 octombrie: Mexic / Mexico City

5 noiembrie: Brazilia / Sao Paulo

18 noiembrie: Las Vegas

26 noiembrie: Abu Dhabi / Yas Marina



Citeste articolul complet pe sport.hotnews.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.