Breaking News

Grupul grec PPC a pus noi șefi la companiile preluate de la Enel în România, la doar o zi după finalizarea tranzacției

4 minute necesare pentru a citi articolul

Compania greacă PPC anunță schimbări la nivel de management în companiile preluate în România de la Enel. Totul are loc la doar zi după ce PPC a spus că a finalizat tranzacția prin care a achiziționat participațiile deținute de către Grupul Enel în România, care s-a ridicat la 1,24 miliarde de euro, încheind prima sa extindere majoră pe piața externă.

„Finalizarea tranzacției reprezintă un eveniment de referință pentru strategia de creștere a PPC, prin achiziționarea unui portofoliu semnificativ de proiecte regenerabile (deopotrivă finalizate și în curs de dezvoltare), dar și a operațiunilor de distribuție și furnizare a energiei electrice din România”, a arătat ieri compania.

Astfel, PPC a finalizat achiziția tuturor participațiilor deținute de Enel S.p.A. și filialele sale din România, ca urmare a îndeplinirii anumitor condiții uzuale pentru acest tip de tranzacții, prevăzute în contractul de vânzare semnat în data de 9 martie 2023.

Acum, spune PPC, o echipă de manageri români va fi responsabilă de transformarea companiilor preluate de la Enel în lideri ai tranziției energetice către un sistem descentralizat și decarbonizat, cu accent pe client. Alessio Menegazzo (foto) a fost numit de către PPC, cel mai mare grup de energie din Europa de Sud-Est, în funcția de CEO și Country Manager al companiilor deținute în România.

Potrivit grupului grec, el are misiunea de a conduce transformarea acestor companii în lideri ai tranziției energetice, care să susțină dezvoltarea economică a României într-un mod sustenabil. Alessio s-a alăturat Enel România în 2009 și a coordonat în ultimii ani echipa responsabilă de promovarea unui sistem de dezvoltare durabilă și de integrarea sustenabilității în centrul culturii corporative.

Alessio va conduce o echipă formată din profesioniști români, cu experiență pe domeniile lor de activitate, inclusiv la nivel internațional. Membrii echipei au ca obiectiv construirea unei organizații care să răspundă rapid nevoilor clienților, să susțină și să conducă transformarea sectorului energetic din România într-unul decarbonizat, digital, descentralizat, care să ofere economiei și societății un avantaj competitiv într-o lume în schimbare.

Cine mai face parte din conducere

Mihai Pește este Director General al companiilor de distribuție a energiei electrice, după ce anterior a condus E-Distribuție Muntenia și operațiunile de distribuție a energiei electrice ale Enel în Rio de Janeiro, Brazilia, precum și departamentul de dezvoltare a rețelei de distribuție a grupului Enel în Brazilia, între 2020 și 2023.

Mihai s-a alăturat companiilor Enel în România în vara anului 2006, în rolul de inginer proiectant de rețele electrice. A urmat ulterior un program intens de dezvoltare managerială, astfel că, după 2011, timp de peste zece ani, a gestionat rețelele de distribuție din Ilfov și București, și a coordonat (după 2015) distribuția de energie electrică în regiunea Muntenia.

În 2004, a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică de la Universitatea Transilvania din Brașov.

George Agafiței conduce din octombrie 2023 departamentul de Afaceri Instituționale și Sustenabilitate, alături de echipa sa reprezentând compania în procesul politicilor publice în România. Totodată, este responsabil de promovarea unui sistem de dezvoltare durabilă și de integrarea sustenabilității în centrul culturii corporative.

Și-a început cariera în domeniul privat, iar în ultimii 11 ani a activat în sectorul public.

În Guvernul României a fost, începând din 2016, Consilier Personal al Viceprim-ministrului și Ministrului Economiei, Consilier al Ministrului Apărării Naționale, dar și Consilier de Stat pentru sectorul economic și energetic în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, unde a coordonat comitetul interministerial pentru energie în perioada decembrie 2021 – iulie 2023.

George Agafiței a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, urmând apoi un masterat al Facultății de Limbi și Literaturi Străine la Universitatea din București. Și-a completat formarea prin numeroase cursuri care i-au adus certificări în arii variate de activitate.

Începând cu 2 octombrie 2023, Radu Brașoveanu este Director Digital Solutions, rol din care gestionează toate activitățile legate de ICT ale grupului de companii în România. Cu o experiență în domeniul Digital & IT de peste 26 de ani, în special în roluri de management, a activat în companii multinaționale, axate pe furnizarea de servicii complexe, într-un mediu internațional, și care au oferit o permanentă expunere la proiecte digitale ample și la inițiative majore de transformare.

Principalele industrii în care Radu și-a desfășurat activitatea sunt industria petrolului și gazelor, bancară, de dezvoltare software și de telecomunicații. În ultimii zece ani, a ocupat posturile de Digital & IT Director pentru Delgaz Grid/EON, Chief Transformation Officer în cadrul Deutsche Bank Technology Romania și Chief Information Officer la OMV Petrom Global Solutions.

Este absolvent al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (Universitatea Transilvania din Brașov) și al programului de MBA Româno-Canadian la Bucharest School of Management.

Răzvan Popescu este Director Financiar, fiind responsabil de activitățile financiare, contabile, fiscale, de control al riscurilor, de planificare și control, de atragerea de finanțări din fonduri europene.

Răzvan s-a alăturat grupului Enel în 2011, în departamentul de Planificare și Control Investiții, iar după patru ani a devenit manager al departamentului de Planificare și Control pentru E-Distribuție – cele trei companii de distribuție a energiei electrice care administrau rețeaua electrică de distribuție în 10 județe din țară și în București.

În 2017 a preluat managementul departamentului de Planificare și Control al unei companii intrate în portofoliul Enel în statul Goias, din Brazilia. În 2020, a condus echipa de Operational Control în cadrul liniei de business Infrastructure & Networks, la Roma, iar din 2020 a reînceput să lucreze pentru grupul Enel în România.

Răzvan Popescu a absolvit Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

 

Articol preluat de la: economedia.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.