Duminica, 05 Mai 2024, ora 13:37
287 citiri
Mașina s-a izbit violent, sâmbătă, 4 mai, de poarta Casei Albe din capitala Statelor Unite, Washington DC, a anunţat duminică, 5 mai, poliţia americană.
Apelul la numărul de urgență care anunța accidentul a venit la ora locală 22.46, sâmbătă seară.
⚠️BREAKING: CRASH AT THE WHITE HOUSE SECURITY GATES
There has been a shocking incident near the White House in Washington, D.C.
A vehicle crashed into the security barricade on the northwest side of the White House complex, resulting in a tragic fatality.
The Secret Service… pic.twitter.com/KENaesLDOq
— 🇺🇸 InterStar Media 🇺🇸 (@InterStarMedia) May 5, 2024
„Un bărbat adult este declarat mort la faţa locului”, a anunţat poliţia pe contul său X (fostul Twitter). „Vehiculul s-a izbit de o barieră de securitate din jurul complexului Casei Albe”, au precizat ei.
Într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al US Secret Service, Anthony Guglielmi, a declarat că vehiculul se deplasa „cu o viteză mare” în momentul producerii accidentului.”Nicio ameninţare” nu a fost detectată în direcţia reşedinţei preşedintelui american Joe Biden, a precizat el.
„Protocoalele de siguranţă au fost puse în aplicare în timp ce ofiţerii (de poliţie) au evacuat vehiculul şi au încercat să îl salveze pe şofer, care a fost găsit decedat”, a precizat purtătorul de cuvânt.
O anchetă a fost deschisă. Aceasta va fi condusă de Secret Service şi, în ceea ce priveşte accidentul mortal, de către Departamentul de Poliţie Metropolitană din Washington. Bărbatul decedat nu a fost încă identificat, iar motivele accidentului sunt încă necunoscute.
Articol preluat de la: ziare.com