Breaking News

Proiectele legilor Educației au fost publicate pe site-ul ministerului și vor sta în dezbatere publică timp de 10 zile

1 minute necesare pentru a citi articolul

Proiectele de legi ale educației au fost publicate astăzi, 27 februarie 2023, și lansate în dezbatere publică de către ministra Ligia Deca, la aproape 5 luni de la preluarea mandatului de ministru. Este vorba despre proiectul Legii învățământului preuniversitar și proiectul Legii învățământului superior, asumate oficial de ministru pentru prima dată, prin publicare.

Amintim că aceste documente au fost discutate cu cele trei partide de guvernământ, iar Deca a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că proiectele de legi ale educației vor sta în dezbatere publică 10 zile, timp în care vor putea fi trimise propuneri de modificări.

Astăzi, în conferința de presă în care a prezentat proiectul legii învățământului preuniversitar și proiectul legii învățământului superior, ministra Educației, Ligia Deca, a declarat că proiectele vor sta în dezbatere timp de 10 zile. Ne dorim un moment de respiro, nu redeschidem dezbaterea publică, după cele 10 zile, pentru că nu am mai termina niciodată, însă este clar că discuția pe legile educației nu s-a oprit niciodată”, a spus oficialul.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Citeste articolul complet pe www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *