Breaking News

se aplică și „evadaților” din trecut

2 minute necesare pentru a citi articolul

Marti, 05 Decembrie 2023, ora 21:40

745 citiri

Legea fugarilor, contestată de judecătorii ÎCCJ la Curtea Constituțională. Unul dintre motive: se aplică și „evadaților” din trecut

Corina Corbu, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție FOTO Hepta

Secţiile Unite ale Instanţei Supreme au decis, marți seara, sesizarea Curții Constituționale în privința Legii fugarilor, au declarat surse oficiale.

88 de judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost prezenți la vot, din cei 102 în funcție. Din aceștia, 80 au votat pentru și 8 împotrivă, conform surselor G4Media.

Şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), judecătoarea Corina Corbu, a convocat la ora 20.00, marți seară, Secţiile Unite ale Instanţei Supreme pentru o posibilă sesizare a Curții Constituționale privind Legea fugarilor, potrivit convocatorului emis de şefa ÎCCJ.

Legea fugarilor prevede majorarea cu 3 ani a pedepselor pentru condamnaţii care nu se prezintă la poliţie în termen de 7 zile de la verdict, pentru punerea în executare a mandatului de executare.

Legea fugarilor a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi a fost trimisă preşedintelui pentru promulgare. Pe 5 decembrie 2023 este ultima zi în care ICCJ poate sesiza CCR.

”Legea este susceptibilă să încalce principiul legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Aceasta întrucât textul, pe de o parte, are un caracter neclar şi neprevizibil, iar pe de altă parte, nu se integrează organic în sistemul de reglementare a infracţiunii de evadare”, potrivit unui document al ÎCCJ. Se contestă și faptul că legea se aplică tuturor fugarilor, nu numai celor care vor încălca actul normativ după intrarea în vigoare.

„Viciul de neconstituționalitate intervine atunci când se prevede că această sancțiune se aplică nu numai hotărârilor definitive pronunțate de aici înainte (unde e cam normal deși e obligația statului să se asigure ca nimeni nu fuge de lege) ci și tuturor hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, indiferent că acestea sunt anterioare intrării în vigoare a acestei modificări.

Practic toți fugarii de justiția din România sunt repuși automat într-un termen de 7 zile în care trebuie să se predea, altfel pedeapsa li se prelungește cu până la 3 ani iar prescripția executării pedepsei se întrerupe pentru că săvârșesc o nouă infracțiune. Această aplicare retroactivă – repet, indiferent cât de populară o fi ea – încalcă un principiu fundamental al procesului penal, neretroactivitatea legii penale”, scria avocatul Adrian Toni Neacşu pe o reţea de socializare, potrivit sursei citate.

Eveniment Quarterly Report

Opinie: Ce caută Ciolacu la Washington?
Opinie: Ce caută Ciolacu la Washington?

Premierul pare să fi mers în SUA pentru palmares, fiindcă nici din program, nici din întâlnirile avute nu rezultă vreun acord semnat, o investiție antamată sau o promisiune făcută pentru…



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.