Politicienii noștri sunt prinși acum în primul set de campanie electorală, poate mai distrugător și costisitor ca un război, așa că e firesc să nu se mai ocupe de altceva dincolo de marginea ligheanului local. Poate că asta este singura explicație pentru dezinteresul lor total față de marile dezbateri politice care rup deja unitatea europeană și euro-atlantică și pot duce, în viitorul apropiat, la consecințe care să deschidă drumul spre conflicte continentale sau globale.
De aici indiferența lor totală și tăcerea îndârjită cu care ignoră „problemele grele” căci măcar asta au învățat: nu ne băgăm, că nu știm ce iese. Numai că începem să fim înconjurați de o dezbatere febrilă, pe un ton din ce în ce mai aprins, privind răspunsul european și, prin extenso, al NATO și SUA, la presiunile făcute de președintele Zelenski al Ucrainei ca țării sale să i se permită atacarea, folosind nenumăratele arme trimise de occidentali, a unor obiective dincolo de granița cu Rusia, ceea ce, deja, este considerat de Putin drept ultima „linie roșie” care, odată depășită, va genera lovituri similare îndreptate de ruși împotriva unor zone cu mare densitate de locuitori din Occident. O altă formă, deci, de a vorbi în mod direct despre un „casus belli” care să justifice atât folosirea armelor nucleare tactice (posibil, în faza finală, a celor strategice, ceea ce ar echivala cu finalul existenței vieții în foarte multe zone de pe Terra).
Acum este momentul în care, în funcție de interese specifice (naționale sau de alianță), statele majore și cu o importanță reală (fie și numai teoretică) dată de capacitățile lor militare actuale și de forța individuală care poate fi mobilizată prin trecerea la economia de război, liderii politici s reunesc pentru discuții – repet marcate de un sens foarte clar al urgenți- pentru a spune care este poziția lor privind cererea ucrainenilor. Iar răspunsurile, cel puțin acum, sunt extrem de divergente.
Spre exemplu, ieri, liderii Franței și Germaniei au afirmat că ar trebui că se permită Ucrainei să lovească ținte militare din Rusia (dar nu și alte tipuri de ținte) : „sprijinim Ucraina și nu vrem escaladare, asta e ceva ce nu s-a schimbat…Credem că ar trebui să li se permită să neutralizeze obiective militare din care sunt trase rachete, de acolo de unde sunt atacate baze militare din Ucraina, dar nu trebuie să li se permită să atace alte ținte în Rusia sau alte ținte militare sau civile din Rusia…”. Exact în acest spirit este și decizia Belgiei de a trimite avioane F16 chiar înainte de termenul promis, vor fi livrate foarte curând dar cu condiția să nu fie folosite decât pentru misiuni deasupra teritoriului Ucraine, nu dincolo de granița cu Rusia. Ceea ce este nu numai, pare-se, decizia asumată consensual, deocamdată, de țările care s-au angajat să trimită aviație de luptă în Ucraina, ci și alte echipamente de ultimă generație. Iar restricția respectivă va dura atât timp cât americanii își mențin poziția în acest sens. Pe 17 mai, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe teme de securitate națională a spus că țara sa nu „încurajează” Kievul să lovească ținte pe teritoriul Rusiei folosind armament american. Mai mult, Pentagonul a repetat să armele livrate de aliați ar trebui doar să ajute ca ucrainenii să-și apere suveranitatea națională și asta trebuie să aibă loc în mod specific pe acest teritoriu și nu în afara lui.
Prezent la Geneva, Rumen Radev, președintele Bulgariei frățești a spus că declarațiile privind faptul că Bulgaria nu va trimite trupe în Ucraina nu înseamnă nimic dacă o altă sau alte țări vor provoca un conflict cu Rusia. Context în care a adăugat:
„Le cer tuturor parlamentarilor și politicienilor care iau decizii privind trimiterea de armament să facă o lună de pregătire militară. Ar trebui să semneze și o declarație prin care să se angajeze că, la nevoie, vor lupta pentru Bulgaria…Toate statele membre NATO sunt implicate într-un fel sau altul în război, fie oferind informații, analiza de ținte, arme, muniții, pregătind instructori, consilieri și contractori. Ei sunt pe teritoriul Ucrainei și, deja, liderii europeni vorbesc deschis despre prezența acestora. Sunt țări care spun asta și, ieri, chiar Secretarul General al NATO a spus: folosiți aceste arme pentru a lovi adânc pe teritoriul Rusiei. Iar Rusia a răspuns: avem dreptul să vă atacăm Cum credeți că se va termina asta?”.
…Ca politicieni, avem datoria să prevedem toate scenariile posibile, inclusiv pe cele mai negre și să prevenim ca ele să s petreacă. Dacă vă uitați la istoria unui număr de conflicte, așa au început : arme , muniții, informații, consilieri în teren. Acum primii miniștri din țări NATO spun că nu va fi o problemă dacă acești consilieri vor fi foarte aproape de linia întâi. Eu spun că este o problemă. Nu vreau să sperii pe nimeni dar, din nou, dacă ceva nu e clar, trebuie să fie întrebații experții. Cu siguranță, asta nu e o chestiune politică. Oameni care n-au ținut o pușcă în mână toată viața lor trebuie să ia acum decizii”.
Este un punct de vedere. Mi-aș dori ca asemenea dezbateri, pro și contra, cu argumentele necesare, să anime și scena politica românească și să avem și experții care să iasă cu propriile evaluări privind scenarii de criză. Nu sunt atât de naiv să cred că ar putea fi organizată vreodată o dezbatere parlamentară, nu avem capacitatea necesară pentru asta și acolo altul este nivelul de interes și perspectivă. Dar, oricum, punctele de vedere atât de diametral diferite pe o temă care implică direct securitatea noastră națională chiar ar trebui să fie discutate.
Așteptăm un ordin sau un semnal extern, îl vom executa și cu asta, eroic, responsabil, am încheiat totul și trecem la următoarea campanie electorală.
Articol preluat de la: adevarul.ro