CoronavirusEuropaPolitica

De ce a ales regina Angliei sa se adreseze natiunii tocmai acum, pentru a patra oara de cand e pe tron

3 minute necesare pentru a citi articolul

“Ne vom intalni din nou”, a spus regina Elisabeta a II-a in cel de-al patrulea discurs televizat de cand e pe tron, dar care a amintit de gravitatea unui mesaj pe care l-a transmis ca printesa mostenitoare, in 1940, cand a vorbit la radio copiilor evacuati in timpul Blitz-ului.

Regina, al carei discurs a fost transmis chiar in seara in care starea premierului Boris Johnson, confirmat cu COVID-19, s-a agravat si a fost internat la terapie intensiva, a invocat astfel cuvintele celebrei piese “We’ll Meet Again” de Vera Lynn din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, care a devenit un simbol al sperantei pentru britanici in timpul conflictului.

“Ar trebui sa ne asiguram ca, in timp ce putem avea mai mult de indurat, zilele bune se vor intoarce. Vom fi din nou cu prietenii nostri, vom fi din nou cu familiile noastre, ne vom intalni din nou”.

A fost un discurs mai degraba personal, spune, intr-un scurt interviu acordat Ziare.com, Petru Clej, fost jurnalist BBC care locuieste la Londra.

Petru Clej, regina Elisabeta a II-a a sustinut unul dintre rarele discursuri televizate, este cel de-al patrulea de la urcarea pe tron. Care este cutuma acestor discursuri? De ce sunt atat de rare si ce inseamna, ca moment istoric, ca oportunitate, ca regina sa se adreseze astfel natiunii?

Adresarile de acest tip sunt extreme de rare. Primul a fost in ianuarie 1991, la intrarea fortelor armate britanice in primul razboi din Golf, al doilea in septembrie 1997 la moartea Dianei, fosta sotie a printului mostenitor Charles si a treia in martie 2002, la moartea reginei Mama la varsta de 101 ani.

De notat ca prima ei adresare a fost in 1940 in calitate de Printesa mostenitoare, cand a vorbit la radio copiilor evacuati in timpul Blitz-ului, razboiul aerian declansat de Germania Nazista impotriva marilor centre urbane din Marea Britanie.

In mod normal, aceste discursuri se fac cu aprobarea prim-ministrului, fara de care potrivit normelor constitutionale monarhul nu poate actiona.

De data aceasta, desi in mod normal prim-ministrul a fost informat, discursul a avut un caracter personal.

Care a fost mesajul pe care regina a vrut sa il transmita?

Regina a vorbit intr-un moment de cumpana, asemanator oarecum celui din 1940, cand natiunea este in primejdie.

Prim-ministrul era in spital, printul mostenitor izolat in Scotia, regina a inteles ca era momentul sa-si faca simtita prezenta de reprezentant al tuturor locuitorilor Regatului Unit si sa trimita un mesaj de incurajare, folosind intreaga ei experienta de domnie de 68 de ani si de viata de aproape 94 de ani.

Dincolo de adresarea catre britanici, de cine a vrut Elisabeta a II-a sa fie auzita? Exista si o semnificatie geopolitica de pozitionare, in acest gest al sau? E primul discurs de acest fel de cand Marea Britanie a iesit din Uniunea Europeana

Regina s-a adresat direct Marii Britanii si Commonwealth-ului, dar nu a uitat sa spuna ca intreaga omenire este afectata.

Nu cred ca mesajul reginei a avut semnificatii geopolitice. Asa cum spuneam, este un mesaj cu caracter personal si geopoliticul este un domeniu al prim-ministrului, nu al suveranului.

In aceeasi seara in care regina s-a adresat natiunii, premierul britanic a fost transportat la spital. Exista o legatura intre cele doua momente? Indemnurile regale la calm, rabdare si speranta au atenuat din vestea agravarii starii de sanatate a lui Boris Johnson, poate?

Fara doar si poate interventia reginei a avut un rol de a umple un spatiu ramas liber pentru moment, dar sa nu uitam ca adresarea a fost programata cu mai multe zile inainte si in consultare cu prim-ministrul care la acea data nu era in spital, ci doar in auto-izolare.

Cum arata pandemia in Marea Britanie? Masurile de izolare/distantare sociala au fost decise de Londra mai tarziu decat alte state europene

Marea Britanie este in urma Italiei si Spaniei si intra acum in faza de apogeu al epidemiei cu numarul mortilor apropiindu-se de 1.000 in fiecare zi, in total fiind depasit pragul de 7.000 (pe 8 aprilie).

Guvernul incearca sa sporeasca zilnic numarul de teste de depistare a coronavirusului, astfel incat sa se ajunga la 100.000 pe zi la sfarsitul lui aprilie.

Care sunt ingrijorarile britanicilor, dincolo de criza sociala provocata de SARS-CoV2?

Sunt aceleasi ingrijorari ca ale tuturor oamenilor din lume la ora asta. Foarte multi si-au pierdut locul de munca si nimeni nu stie care va fi situatia economica dupa pandemie.

In plus, Marea Britanie a iesit din UE si la 31 decembrie 2020 va inceta perioada de tranzitie pe timpul careia actualele reguli raman in vigoare.

Negocierile in vederea unei noi relatii cu UE au fost intrerupte si prelungirea perioadei de tranzitie trebuie solicitata pana la 30 iunie 2020. Pandemia a pus totul sub semnul intrebarii si nu cred ca actualul climat este prea favorabil unei reapropieri de UE.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Citeste articolul complet pe www.ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *