Actualitate | CoronavirusCoronavirus

Doi preoţi şi şase măicuţe din corul Catedralei Romano-Catolice din Iași, confirmați cu coronavirus – Coronavirus

1 minute necesare pentru a citi articolul

Opt membri ai corului Catedralei Romano-Catolice din Iași – doi preoți și șase măicuțe – sunt infectați cu coronavirus.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, Adrian Blăjuţă, unul dintre preoți este dirijorul corului, iar celălalt organistul, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, corul a fost înființat în perioada stării de urgenţă, pentru susţinerea rugăciunilor şi a cântărilor la liturghiile celebrate la Catedrala Catolică din Iaşi și transmise online.

Corul, care continuă să funcţioneze şi în perioada stării de alertă, este format din surorile care locuiesc în aşezământul monahal de lângă catedrală, fiind dirijate şi acompaniate la orgă de doi preoţi de la parohia catedralei.

“Organistul a bănuit că a fost infectat cu noul coronavirus după ce a intrat în contact cu o persoană depistată pozitiv, motiv pentru care imediat a făcut testul pentru Covid-19. Rezultatul a fost pozitiv”, a explicat preotul Adrian Blăjuţă.

Ulterior, au fost făcute 24 de teste, inclusiv episcopului diecezei de Iaşi, Iosif Păuleţ, şi episcopului emerit, Petru Gherghel. Șapte dintre probe au fost pozitive.

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice a declarat, totodată, că dirijorul şi organistul sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase “Sf.Parascheva” din Iaşi, iar măicuţele la Spitalul CFR. Dintre cei opt infectaţi, doi au unele simptome uşoare ale bolii, restul fiind asimptomatici.



Citeste articolul complet pe www.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Tenis

DigiSport: Ce a găsit Simona Halep în cameră, în ziua în care a împlinit 30 de ani

Simona Halep (locul 14 WTA) împlinește astăzi, 27 septembrie, 30 de ani. Citeste articolul complet pe sport.hotnews.ro
Economie | Auto

În august vânzările de mașini electrice și hibride plug-in le-au depășit în premieră pe cele diesel în Europa. Dacia Sandero a fost din nou cel mai vândut model - Auto

​Luna trecută piața europeană a mașinilor noi a scăzut cu 18%, arată datele JATO, însă cel mai vândut model auto a fost…
Actualitate | Politic

Referendumul pe care Emil Boc îl anunța ca un prim pas pentru schimbarea hărții României nu a fost validat - Politic

​​Unirea municipiului Buzău cu comuna Țințești, în urma unui referendum, era dată de exemplu de Emil Boc când a propus o lege…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *