CoronavirusSport | Fotbal

Serie A – Coronavirus: ​Jucătorii, testaţi şi izolaţi în centrele de antrenamente înaintea reluării campionatului – Fotbal

2 minute necesare pentru a citi articolul

​Jucătorii cluburilor din Serie A dar şi băncile tehnice ar trebui testate împotriva coronavirusului şi apoi izolaţi în bazele de antrenamente când vor reîncepe pregătirile pentru reluarea campionatului, a recomandat miercuri Federaţia italiană de fotbal (FIGC), citată de Agerpres.

Propunerea este inclusă în ghidul Comitetului medical din cadrul FIGC ce va fi distribuit formaţiilor din prima ligă, în condiţiile în care Serie A a fost suspendată din 5 martie din cauza pandemiei de coronavirus, astfel încât campionatul se poată reîncepe în condiţii de siguranţă.

FIGC speră ca antrenamentele echipelor să poată fi reluate după data de 3 mai, iar ulterior să poată fi repornite Serie B şi Serie C.

FIGC, prin preşedintele său Gabriele Gravina, a anunţat că prioritatea principală este finalizarea sezonului 2019/2020, chiar dacă va dura până în luna noiembrie şi va amâna startul sezonului următor pentru luna ianuarie 2021.

”Nu avem un termen limită. Vom urmări şi celelalte ligi europene. Dacă ni se va permite să jucăm în iunie, vom termina în iulie şi apoi vom vorbi de cupele europene. Dacă vom relua competiţia în septembrie, vom încheia campionatul în noiembrie şi vom începe următorul sezon în ianuarie. Vom studia toate scenariile. E diferit să organizezi competiţiile într-un an calendaristic, dar repet este necesar să ne coordonăm cu toate federaţiile europene. Dacă nu va fi aşa, vom termina sezonul următor în mai, înainte de EURO”, a declarat Gravina pentru ziarul La Repubblica.

Preşedintele FICG este avertizat că anularea sezonului, din cauza pandemiei de coronavirus, poate provoca pierderi de până la un miliard de euro şi o serie lungă de procese şi probleme juridice între cluburi, televiziuni şi jucători.

”Serie A 2021 s-ar putea juca doar în cinci luni. Există câteva idei, de exemplu una în care echipele se împart în două grupe, cu meciuri eliminatorii pentru titlu şi pentru retrogradare. Vor fi însă măsuri excepţionale, doar pentru un sezon”, a precizat şeful fotbalului italian.

Serie A a fost suspendată pe 9 martie, iar în clasament, cu 12 etape înainte de final, Juventus este lider, cu un punct avans faţă de Lazio Roma şi cu două faţă de Inter Milano.



Citeste articolul complet pe sport.hotnews.ro

Articole recomandate
Actualitate | Internaţional

O lege ar putea obliga Canada să combată „rasismul de mediu” - International

Comunitățile marginalizate din Canada s-au temut de generații că industria grea le poluează lent aerul, apa și solul, relatează The Guardian. Aamjiwnaang…
Economie | Imobiliar

Cel mai scump oraș din lume în 2021 se află într-o țară surprinzătoare - Imobiliar

Un oraș din Asia Centrală este cel mai scump oraș din lume pentru expați, relatează CNN. Raportul „Cost of Living Survey” publicat…
Actualitate | Politic

Orban: Parlamentarii PNL vor participa la dezbaterea moțiunii de cenzură a PSD, dar nu vor participa la vot - Politic

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat marți, că parlamentarii PNL vor participa la dezbaterea moțiunii de cenzură dar nu vor vota. În…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *