Cultura

Meserii rare. Restaruratorii, ”vindecatorii” obiectelor de cultura

7 minute necesare pentru a citi articolul

O fosta vitriniera si o fosta supraveghetoare a salilor de expozitii din cadrul Muzeului Judetean Giurgiu s-au reprofilat si au devenit doua dintre cele mai solicitate si experimentate restauratoare din cadrul institutiei, ‘vindecand’ cu rabdare si pricepere sute de obiecte ceramice sau din metal, documente, manuscrise sau carti.

Jurnalista Camelia Bigan a mers la Giurgiu sa le cunoasca si le-a dedicat un articol, in AGERPRES.

Cred ca a fost scris in destinul meu sa ajut la vindecarea atator obiecte vechi care acum sunt admirate de mii de vizitatori in fiecare an. In 2002, dupa ce laboratorul unde activasem ca operator chimist a fost inchis, m-am angajat ca supraveghetor la Muzeul Judetean Giurgiu. Ma copleseau obiectele care intrasera in grija mea si parca ma inconjurau cu o anumita aura. La inceput, nu stiam ce caut eu printre atatia oameni de stiinta, dar nu a durat mult si, in timpul diverselor activitati profesionale, colegii mei au observat ca faceam diferite lucruri si aveam rabdare. Spre exemplu, coseam un goblen sau lipeam ceva si din mainile mele iesea ceva deosebit. Si atunci si-au dat seama ca, probabil, am inclinatie oarecum catre meseria asta. Conducerea muzeului de la acea data mi-a propus sa urmez cursurile de restaurator care se faceau chiar in acel timp la Ministerul Culturii. In anul 2005, am inceput cursurile pentru restaurator ceramica-metal, au urmat ani de pregatire, practica, naveta, dar fiecare drum, fiecare experienta, fiecare curs insusit ma apropiau mai mult de ceea ce aveam sa devin, astfel incat, in anul 2010, mi-am dat atestatul pe metal si am devenit restaurator cu atestat pe metal. Intre timp, am devenit si restaurator-ceramica”, marturiseste restauratoarea ceramica-metal din cadrul Muzeului Judetean Giurgiu, Mariana Stancu.

Desi pentru multi manevrarea metalului, a arcurilor cu sageti, a unor buzdugane sau toporisti folosite in lupte ar putea face parte doar dintr-o meserie specifica barbatilor, Mariana Stancu spune ca aceasta profesie poate fi imbratisata si de o femeie.

„Multi ma intreaba cum poate face aceasta meserie o femeie, iar eu le spun ca nu este greu daca iubesti ceea ce faci. Este o meserie interdisciplinara, trebuie sa cunosti si un pic de fizica si de chimie. Desi nu stiam ce inseamna aceasta meserie si nici nu visam la asta, acum sunt total dedicata meseriei mele si nu m-as mai vedea facand altceva. Mi-au trecut prin mana zeci, sute de obiecte din ceramica si metal, care provin de la santierele arheologice de la noi din judet, respectiv de la Mironesti, Iepuresti. Au fost descoperiri fragmentare, nu mi-au adus niciodata un obiect intreg, vorbesc de ceramica, metal s-a descoperit mai putin. Au fost gasite obiecte mai mult din descoperiri intamplatoare. Am lucrat foarte bine cu arheologul Traian Popa, care a lucrat la Muzeul Judetean Giurgiu, el aducea obiectele, fragmentele de pe santierele arheologice din judet. Cand primesc fragmentele dintr-un obiect, analizez forma si pasta din care este facut, impreuna cu un muzeograf care ii intocmeste fisa, apoi intra in lucru imaginatia mea, acuitatea vizuala si este ca un puzzle: analizezi forma fragmentelor, le desfasori si le imbini”, spune Mariana Stancu.

Mariana Stancu a restaurat vase de provizii, de incineratie, vase mici si toate ii sunt dragi, mai ales cele de metal pentru ca acestea vin intr-o stare foarte avansata de degradare, de coroziune, dar aplicand metodele si tehnicile de restaurare pe care le-a dobandit la scoala, iese un obiect de care este mandra.

Am restaurat si decoratii si plachete, efigiile lui Mihai Viteazu facute de sculptorul Constantin Baraschi care au stat pe vechiul pod de la Calugareni, inainte ca podul sa fie reabilitat. La efigii a fost munca de echipa, am lucrat aproape un an de zile pentru ca obiectele sunt din bronz si se corodasera stand pe pod. Si la scaunele, mesele din muzeu am lucrat la retapitare. Am refacut decoruri sculptate si le-am redat viata prin vopsire, slefuire, lipire, am incleiat, decopertat si am pus o noua piele. Trebuie timp, procesul tehnologic de restaurare necesita timp pentru ca se lucreaza chimic, mecanic, sunt diferite etape pentru care trebuie sa astepti reactia, sa parcurgi etapele. Eu bag o moneda corodata in acid, dar e posibil sa nu actioneze imediat. Si poate fi un timp mai lung sau mai scurt de asteptare in functie de coroziunea pe care o are, de oxizii pe care ii gasim pe acea piesa. Dupa restaurarea piesei, simt o mare satisfactie ca am reusit sa dau viata unui obiect pe care cineva, candva, l-a folosit, iar altcineva il admira in muzeu”, adauga restauratoarea.

Mariana Stancu spera ca munca restauratorilor sa fie vazuta si inteleasa de cei care trec pragul salilor de expozitii.

Munca noastra este ca un pod peste timp. Sentimentul este unic si desi nu am stiut nimic despre aceasta meserie inainte de a o practica, acum nu mi-as mai putea schimba meseria, nu m-as mai vedea facand altceva. Restauratorul are ochi de artist si mana de medic pentru ca pui diagnostic, tratezi, vindeci si apoi il expui. Vindeci obiectul cultural, identitatea noastra pana la urma, a neamului romanesc. Niciodata nu am visat la meseria asta, nici macar atunci cand copil fiind vizitam sali de expozitii din muzee. Intr-adevar, imi placea si de copil sa fac lucruri, sa am rabdare, dar a fost un destin care m-a indrumat, singura nu imi dadeam seama de talentul meu, pasiunile mele ma recomandau, dar nu aveam incredere sa visez atat de departe”, marturiseste restauratoarea.


Ea imparte micul spatiu din laboratorul de restaurare al Muzeului Judetean Giurgiu cu o alta colega, pasionata de restaurarea paginii si a cuvantului scris, a documentelor si a volumelor istorice.

„Prima mea meserie dupa terminarea liceului a fost de vitrinier-decorator. Am lucrat in comert din 1986 pana in 1993, iar in 1996 m-am angajat la Muzeul Judetean. Intr-un fel, destinele noastre se aseamana pentru ca si eu am beneficiat de cursurile de specializare organizate de Ministerul Culturii. Eu am facut clasele a IX-a si a X-a la Giurgiu, la liceul ‘Ion Maiorescu’, dupa care, clasele a XI-a si a XII-a le-am facut la Liceul de arte plastice ‘Nicolae Tonitza’ din Capitala. Mi-a placut sa desenez, sa migalesc si am terminat liceul cu specializarea vitrinier-decorator, apoi m-am angajat in comert, la Giurgiu, iar dupa 1989 au venit acele minunate separari de sectii cu actiuni, cu privatizari si am ajuns in somaj. In anul 1996, m-am angajat la Muzeul Judetean Giurgiu pe post de restaurator urmand sa merg la cursuri. A fost o perioada mai dificila de inceput din cauza finantarii, nu au fost banuti pentru cursuri, am inceput din nou sa invat si am facut trei ani de pregatire teoretica si practica la Biblioteca Nationala, la laboratorul Bibliotecii Nationale, dar si module de cursuri teoretice la Iasi, Sibiu si Bucuresti”, spune restauratoarea Carmen Ceausu.

Carmen Ceausu restaureaza documente, pagini si volume ce vin din santierele arheologice, dar si din depozitele Muzeului Judetean Giurgiu, din donatii ale unor personalitati.

Cea mai veche carte pe care am restaurat-o a fost la Bucuresti, in laboratorul Bibliotecii Nationale. Era o Biblie scrisa in alfabetul chirilic din secolul al XVII- lea si am restaurat legarea volumului. Acesta fusese degradat in proportie de peste 50% si la restaurarea lui am lucrat trei fete, o alta colega a lucrat la text. In momentul in care preiei un volum, il preiei asa cum este: bolnav, rasfirat. Il preiei cu un dosar care cuprinde o viza a chimistului, a fizicianului, a biologului. Volumul trece prin aceste procese si fizicianul iti spune cat este de deteriorat, degradat, chimistul ce anume ai de refacut. Cand m-am reintors la Muzeul Judetean Giurgiu, dupa terminarea cursurilor, am lucrat la refacerea volumului Valahia de la 1836 aflat in depozitele Muzeului Judetean Giurgiu, un volum scris tot in alfabetul chirilic. O colega a lucrat la pagini, pentru ca din cauza depozitarii erau foarte multe pagini cu halouri de apa, le-a curatat si volumul mi-a fost adus la legatura. Sunt diferite tipuri de cusaturi in legarea volumelor, dar pe acesta l-am cusut pe miez de sfoara. Se instaleaza pe un gherghef, pui volumul la limita gherghefului si apoi pui sfoara. Lucrul la carte este complex. Avem instrumente si materiale deosebite pe care le procuram mai greu, ca de exemplu, pielea pentru imbracatul cartilor”, explica Carmen Ceausu.

Toate documentele care se regasesc in expozitiile muzeului sunt trecute prin mainile restauratorilor care trebuie sa aiba rabdare si discernamant in a lua decizia corecta, pentru ca orice eroare poate duce la distrugerea unui obiect, a unei carti, a unui document.

Nu mi s-a intamplat sa stric un obiect, o carte degradata, dar mi s-a intamplat sa vina un volum la restaurat si la o prima evaluare sa cred ca va fi usor, iar atunci cand ne-am apucat de lucru s-au ivit si alte probleme, de exemplu, pagini fragile, sfasiate care a trebuit sa fie desfacute si sa facem completare de pagina. Alegerea materialului pentru refacerea unei pagini de carte este o arta, pentru ca trebuie sa gasim materialul necesar cu foaie de aceeasi grosime, cu aproximativ aceeasi culoare, pentru ca nu gasesti mereu hartie avand culoarea imbatranita a filelor din materialele pe care le ai. De obicei, la carte, tenta de vechi o completam cu hartie si cu val japonez. Totusi restaurarea se vede, este ca si o rana, coasem, dar ramane cicatricea. Oricum, unul dintre principiile restaurarii este si lizibilitatea, sa permita sa se vada oarecum interventia. Dupa ce restauram un obiect si este expus in salile de expozitie, te incearca un sentiment de placere si bucurie atunci cand vin grupuri de vizitatori si zabovesc un timp in fata obiectului vechi la restaurarea caruia ai lucrat. Aceste sentimente ne incarca si ne bucura sufletul”, mai spune restauratoarea.

Directorul Muzeului Judetean Giurgiu, Ionel Muscalu, spune ca institutia pe care o conduce detine obiecte foarte vechi, de mii de ani, asa cum este celebrul vas cu indragostiti ce are 6.500 de ani si care este un artefact cunoscut acum in toata lumea, iar in momentul acesta se afla intr-o expozitie in afara tarii. Din acest motiv, spune el, este foarte importanta munca restauratorilor.

Specializarea restauratorilor a durat mult timp si se face continuu, nu este deloc o munca usoara si nici o munca oarecare, pentru ca este vorba de pastrarea patrimoniului si ei trebuie sa fie si foarte atenti la ceea ce fac. Starea de conservare a obiectelor din muzeu pentru o perioada lunga de timp este absolut necesara, pentru ca asa cum le-am primit trebuie sa le dam mai departe urmasilor nostri, copiilor nostri. Toate exponatele sunt incarcate de spiritualitate, au o valoare pe care le-o da timpul si, in acelasi timp, sunt incarcate de valoarea pe care le-o da restauratorul. In cazul de fata, este cu atat mai important faptul ca aveam de-a face cu restauratori cu experienta, indragostiti de meseria lor, pentru care inceputul drumului in viata a fost cu totul altul, dar care prin munca, perseverenta si talent au reusit sa se redescopere si sa se readapteze vremurilor. Fiecare dintre oamenii acestia trebuie sa isi stie foarte bine meseria, se formeaza destul de greu si de aceea ne bucuram foarte mult ca ii avem”, declara Ionel Muscalu.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *