Economie | Energie

Energia nucleară va asigura o treime din necesarul de consum al ţării la nivelul anilor 2030 – Energie

2 minute necesare pentru a citi articolul

Energia nucleară va asigura aproximativ 35% din necesarul de consum al ţării la nivelul anilor 2030, prin operarea a patru unităţi nucleare CANDU, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica (SNN), preluat de Agerpres.

Reprezentaţii companiei arată că misiunea, viziunea şi valorile SNN reprezintă angajamentul echipei SNN pentru dezvoltare durabilă, inovaţie şi securitate energetică. În mod egal, acestea reflectă valorile SNN derivate din valorile individuale şi colective ale angajaţilor şi reprezintă un ghid pentru tinerele generaţii pe care ne-am propus să le creştem.

„Ne aflăm în prezent în etapa în care istoria şi rolul nostru de până acum ne responsabilizează să ne uităm cu atenţie către viitor. Misiunea, viziunea şi valorile SNN provin din istoria şi performanţă SNN, conduc către performanţă viitorului şi sunt ADN-ul profesional al companiei. Ne reprezintă uman, valoric, operaţional şi investiţional. Au rolul de a capitaliza expertiză dobândită şi de a o utiliza în proiectele strategice: retehnologizarea Unităţii 1, Proiectul Unităţilor 3 şi 4, potenţială implementare a reactoarelor modulare mici, producţia de hidrogen curat. Suntem conştienţi de importantă rolului nostru în dezvoltarea comunităţilor şi în protejarea mediului înconjurător. Ne asumăm rolul companiei într-un context pe termen foarte lung, unul în care oferim rezilienţă, securitate energetică, energie curată şi creştere economică. 2.200 de oameni acţionează într-o singură direcţie cu motivaţie şi pasiune pentru energia nucleară, pentru a oferi copiilor noştri un mediu curat”, a precizat Cosmin Ghiţă, directorul general al SNN.

La nivelul anilor 2030, energia nucleară va asigura aproximativ 35% din necesarul de consum prin operarea a 4 unităţi nucleare CANDU, va evita eliberarea a 20.000.000 milioane tone de CO2/anual, va crea indirect aproximativ 19.000 de locuri de muncă în lanţul de aprovizionare intern, va contribui la dezvoltarea educaţiei şi cercetării în domeniul nuclear şi în domeniile conexe.

Prin proiectele sale de investiţii, Retehnologizarea Unităţii 1, Proiectul Unităţilor 3 şi 4, Instalaţia de Detritiere, producţia de Cobalt 60, în valoare de aproximativ 9 miliarde euro, SNN devine un pilon al decarbonizării simultan cu generarea unui efect multiplu de dezvoltare micro şi macroeconomică. SNN realizează aceste proiecte prin creşterea unei noi generaţii de nuclearişi, prin retenţia şi formarea tinerilor din România, prin valorificarea potenţialului acestora, se mai arată în comunicat.

Citeste articolul complet pe economie.hotnews.ro

Articole recomandate
Fără categorie

Patty Jenkins a renunțat la regia controversatului film „Cleopatra”, cu Gal Gadot în rolul principal - Film

Patty Jenkins s-a retras din postul de regizor al lungmetrajului Cleopatra, dramă istorică în care Gal Gadot joacă rolul reginei Egiptului, relatează…
Actualitate | Esenţial

Digi24 VIDEO EXCLUSIV Mircea Geoană: NATO consideră posibil scenariul unei intervenții armate ruse în Ucraina. Cum răspunde Alianța amenințărilor Moscovei - Esential

NATO evaluează ca posibil scenariul unei intervenții armate a Rusiei în Ucraina, iar această variantă este „preocupantă”, spune secretarul general-adjunct al NATO,…
Actualitate | Internaţional

Reacția Chinei față de boicotul SUA: O manipulare politică. Niciun politician american nu a fost invitat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing - International

Ambasada Chinei la Washington a calificat luni anunţul SUA de boicotare diplomatică a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing drept ”un…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *