Economie | Energie

O lege privind vânzările de terenuri agricole lovește industria petrolieră – Energie

3 minute necesare pentru a citi articolul

​Parlamentul a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege privind vânzările terenurilor agricole în România, aceasta urmând să fie trimisă spre promulgare. Legea instituie noi condiții pentru tranzacțiile cu terenuri agricole, însă lovește puternic industria petrolieră. Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) spune că este o chestiune care afectează securitatea energetică națională și duce companiile în imposibilitatea de investi în proiecte de producție și dezvoltare a resurselor energetice, dar și de transport sau furnizare de energie.

Printre altele, legea adoptată impune ca terenurile agricole să fie vândute numai companiilor și persoanelor fizice care pot demonstra că au desfășurat în ultimii 5 ani preponderent activități agricole. Mai mult, odată cumpărat, terenul trebuie folosit numai pentru activități agricole.

Companii românești cu alt obiect de activitate, dar care au nevoie de teren în extravilan pentru activitatea lor, cum sunt companiile petroliere, nu îl vor putea achiziționa ori închiria pentru derularea de operațiuni petroliere, conform legii adoptate.

Cu alte cuvinte, companii active în România care, conform obligațiilor asumate față de Statul român, trebuie să obțină folosința unui teren pentru forarea unei sonde, ori pentru construirea unei facilități de producție, nu vor putea respecta acordurile de concesiune pe care le-au semnat cu Guvernul României.

În acest moment, Legea Petrolului oferă titularilor de acord petrolier drept de folosință pentru terenurile incluse în perimetrul petrolier aferent acordului. Astfel, titularul negociază cu proprietarul terenului respectiv, iar, în urma căderii la o înțelegere cu acesta din urmă, titularul poate fie cumpăra, fie închiria terenul respectiv pentru o perioadă mai lungă, proprietarul terenului având posibilitatea de a negocia și primi prețul pe care îl consideră corect. Astfel, titularul desfășoară operațiuni petroliere, în vederea fructificării subsolului țării, a livrării de energie românilor, în interesul Statului român.

Legea adoptată va schimba complet modul în care acest drept este exercitat, ducând Statul în imposibilitatea de a exploata resursele în beneficiul consumatorului, dar va priva și proprietarul privat de dreptul său constitutional de a dispune cum dorește de proprietatea sa și de posibilele beneficii financiare, arată ROPEPCA.

Atragem atenția asupra faptului că nu numai companiile petroliere sunt afectate de această lege! Orice companie care nu desfășoară activități agricole și dorește să investească în teren agricol se află în aceeași situație.

Legea adoptată impune aceleași restricții și pentru persoanele fizice, români, europeni sau non-europeni, cu domiciuliul sau reședința în România de cel puțin 5 ani, care doresc să întreprindă activități agricole, cu excepția tinerilor fermieri ori a celor care au domiciliul în comuna în care vor să cumpere terenul. Cu alte cuvinte, românii nu vor putea cumpăra un teren agricol decât dacă lucrează de 5 ani în agricultură la momentul în care doresc să cumpere acel teren.

ROPEPCA consideră că relansarea economiei în perioada lăsată în urmă de pandemia de coronavirus poate fi atinsă numai prin stimularea investițiilor majore. Pentru a stimula investițiile, legiferarea trebuie să țintească spre echilibru. Desi țintește spre stimularea investițiilor într-un anumit sector de activitate, legea adoptată blochează nu numai investițiile, ci și activitatea de orice fel în alte sectoare.

Membrii ROPEPCA dețin cea mai mare parte a acordurilor de concesiune petrolieră pentru perimetrele de dezvoltare și producție onshore din România, cumulând pentru anii 2014-2018 investiții de peste 24 miliarde lei, contribuții la bugetul de stat de 50 miliarde lei și crearea și menținerea a 14.000 de locuri de muncă.



Citeste articolul complet pe economie.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Fotbal

Dario Bonetti nu mai este antrenorul echipei Dinamo - Mircea Rednic, în pole position să-i ia locul italianului - Fotbal

Dario Bonetti nu mai este antrenorul echipei FC Dinamo, a anunțat, duminică seară, Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar al clubului bucureștean. “Nu mai…
Actualitate | Politic

Ziua 2 a alegerilor din PNL: Rareş Bogdan, reconfirmat prim-vicepreşedinte după ce a câştigat în faţa lui Adrian Veştea / Care este echipa lui Florin Cîțu / Mare parte din oamenii lui Orban și-au retras candidaturile - Politic

Europarlamentarul Rareş Bogdan a fost reconfirmat în funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL duminică, la Consiliul Naţional al partidului, câştigând în faţa lui…
Actualitate | Sanatate

Vlad Voiculescu acuză că peste 4.000 de teste pozitive au dispărut din raportările COVID înaintea congresului PNL / Șefa DSP București: Nu am alocat cazurile din lipsă de personal, nu le-am ascuns - Sanatate

Fostul ministru USR-PLUS al Sănătăţii Vlad Voiculescu a acuzat că peste 4.000 de teste pozitive au dispărut din raportările COVID în cele…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *