EconomieEconomie/Finante_si_Banci

Planuri ale ANAF pentru anul acesta și anul viitor – Finante & Banci

2 minute necesare pentru a citi articolul

Un document guvernamental conține o serie de proiecte și acțiuni avute în vedere de instituții, printre care și ANAF. Se dorește sporirea controalelor în domeniul comerțului electronic, combaterea evaziunii fiscale pe TVA sau prelungirea aplicării dispozițiilor privind rambursarea rapidă a TVA.

Consolidarea monitorizării și controalelor în domeniul comerțului electronic

Termenul de finalizare este primul trimestru din 2021

Măsura are în vedere:
– dezvoltarea unui cadru legal și procedural în domeniu;
– consolidarea structurii specializate în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală;
– dezvoltarea de proceduri specifice privind detecția cazurilor de fraudă în domeniul comerțului electronic și dezvoltarea de instrumente speciale pentru monitorizare/analiza/investigare.
– dezvoltarea de specificații tehnice și funcționale pentru o aplicație specifică în domeniul controlului și monitorizării comerțului electronic.

O parte din aceste obiective vor fi realizate cu sprijinul proiectului finanțat prin PSRS – Consolidarea capacității administrative a ANAF în ceea ce privește monitorizarea, analiza, investigarea și auditarea comerțului electronic.

Combaterea evaziunii fiscale în domeniul TVA, inclusiv a fraudei transfrontaliere în acest domeniu

Termen de finalizare: ultimul trimestru din acest an

Eforturile pentru combaterea fraudei în domeniul TVA, inclusiv a fraudei transfrontaliere, vor continua și în 2020 prin:
– creșterea ponderii controalelor operative și inopinate dedicate destructurării lanțurilor evazioniste și eliminarea din sistem a firmelor „fantomă”,
– continuarea monitorizării traficului rutier de bunuri provenind din achiziții intracomunitare, controale bazate pe analiză de risc și reacție rapidă în domeniul comerțului cu mărfuri de proveniență comunitară și import,

– intensificarea utilizării instrumentelor de cooperare administrativă în materie de TVA, inclusiv a controalelor multilaterale.

Creșterea conformării voluntare în domeniul prețurilor de transfer

Termen de finalizare: ultimul trimestru din 2021

Măsura vizează consolidarea capacității administrative și profesionale a personalului inspecției fiscale implicat în verificarea prețurilor de transfer, intensificarea pregătirii inspectorilor fiscali în domeniul preturilor de transfer, promovarea publică a posibilităților de emitere a acordurilor de preț în avans și a soluțiilor fiscale individuale anticipate, precum și programarea de întâlniri de asistență contribuabili pe teme aferente prețurilor de transfer.

Finalizarea procesului de implementare a aparatelor de marcat cu jurnal electronic

Termen de finalizare: T4 2020

Procesul de implementare a aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic care se pot conecta la un sistem informatic de supraveghere și monitorizare, este în curs de finalizare. Se estimează că este necesară înlocuirea unui număr de aproximativ 750.000 de aparate de marcat.

ANAF și MFP

Ministerul Finanțelor și ANAF analizează oportunitatea prelungirii aplicării dispozițiilor privind rambursarea rapidă a TVA.

Asigurarea posibilității de efectuare a tuturor mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale prin mijloace electronice, pentru toate categoriile de contribuabili.

Termen de finalizare: T1 2021

Acțiunea vizează:
– Stabilirea modalității optime de punere în aplicare a acestei măsuri împreună cu reprezentanții CNIF;
– Asigurarea instrumentelor informatice necesare implementării acestei acțiuni prin intermediul CNIF.

Citește și:

Ministerul Finanțelor are în vedere acordarea de facilități fiscale la plata obligațiilor fiscale pentru bunii plătitori, precum și mediatizarea acestora

MFP-ANAF, în curs de semnare a unui contract cu bani europeni pentru dezvoltarea de aplicații pentru Android și IOS/ Două proceduri de achiziție hardware și software



Citeste articolul complet pe economie.hotnews.ro

Articole recomandate
Actualitate | Esenţial

Se înființează Poliția Animalelor. Autoritățile pot acționa fără mandat emis de judecător dacă un animal este torturat - Esential

Animalele aflate în pericol vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără a avea…
Actualitate | CoronavirusCoronavirusInternational

Coronavirus: Șase dintre cele mai promițătoare tratamente anti-Covid de până acum - Coronavirus

Mai multe medicamente și terapii sunt acum testate și folosite pe pacienții cu Covid-19. Există unele rezultate încurajatoare, care poate încep să…
Economie/IT

Google testează "Short Videos" ce ar putea fi un concurent pentru TikTok

Google Discover adaugă o nouă funcţie, “Short Videos”, prin care utilizatorii vor putea urmări o serie de videoclipuri scurte, la fel ca…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *