Economie/IT

Care sunt numeroasele moduri în care infractorii cibernetici profită de criza Covid-19 și de milioanele de oameni care lucrează de acasă – IT

2 minute necesare pentru a citi articolul

​În mijlocul unei crize de sănătate globale fără precedent, actori rău intenționați profită de situație pentru a ataca sistemele informatice ale companiilor, organizațiilor și persoanelor fizice. Pentru a reduce la minimum riscurile unei pandemii cibernetice, toată lumea trebuie să fie deosebit de atentă. Pericolele sunt multe fiindcă unele aplicații noi pentru Android, care urmăresc propagarea coronavirusului, sunt infectate cu malware, cum ar fi troian sau ransomware, arată studiul Thales Cyber Threat Intelligence.

Cazurile de Covid-19 și atacurile cibernetice urmează o curbă similară

Studiul realizat de echipa Thales Cyber Threat Intelligence arată că modelul de activitate cibernetică rău intenționată se potrivește cu răspândirea la nivel mondial a noului coronavirus, cu atacuri majore raportate mai întâi în Asia, apoi în Europa Centrală, de Est și de Vest.

Hackerii folosesc pandemia ca pe o oportunitate pentru a lansa atacuri cibernetice țintite. De exemplu, unele aplicații noi pentru Android, care urmăresc propagarea coronavirusului, sunt infectate cu malware, cum ar fi troian sau ransomware. Alte campanii prin e-mail solicită utilizatorilor să transfere bani către site-uri care pretind că ar colecta donații sau către site-uri false de comerț online care pretind că oferă echipament de protecție

De asemenea, s-a înregistrat o creștere importantă a activităților frauduloase sau abuzive în mediul online:

⦁ Un număr mare de domenii legate de Covid-19 a fost înregistrat în ultimele săptămâni, peste 50% fiind considerate a fi operațiuni de tip momeală.
⦁ Campaniile de spam la scară largă, care folosesc paravanul Covid-19, încearcă să răspândească ransomware, să fure date sau să instaleze banking malware.
⦁ Campaniile de phishing prin e-mail încearcă să-i determine pe utilizatori să se conecteze la pagini web înșelătoare, atrăgându-i să descarce documente despre Covid-19.
⦁ Alte campanii prin e-mail solicită utilizatorilor să transfere bani către site-uri care pretind că ar colecta donații sau către site-uri false de comerț online care pretind că oferă echipament de protecție, de exemplu. Inițial, aceste atacuri de oportunitate au fost lansate de așa-numiții infractori cibernetici, dar un număr tot mai mare de grupări sponsorizate de state profită acum de subiectul Covid-19 pentru a efectua diferite tipuri de spionaj.

Munca de acasă: riscuri mai mari pentru companii și organizații

Trecerea rapidă la munca de acasă crește riscurile cibernetice, mai ales pentru că atacatorii cibernetici încearcă adesea să intre în sistemul informatic al unei organizații prin exploatarea următoarelor vulnerabilități:
⦁ Folosirea dispozitivelor personale în scopuri profesionale (Shadow IT): angajații care lucrează de acasă pot utiliza echipamente sau soluții care nu au fost aprobate de specialiștii în securitate IT și nu sunt sub controlul acestora. Aceste echipamente pot fi un punct de acces la date critice sau la sistemul informatic al organizației.
⦁ Instalarea neautorizată de aplicații, software sau instrumente care ar putea fi un risc de securitate.
⦁ Utilizarea unor soluții de stocare a datelor care nu oferă securitatea necesară sau care au fost implementate prea repede.



Citeste articolul complet pe economie.hotnews.ro

Articole recomandate
Sport | Fotbal

VIDEO Barcelona, victorie la scor de neprezentare cu Levante - Ansu Fati a înscris la revenirea pe teren - Fotbal

FC Barcelona a câștigat cu 3-0, duminică, pe teren propriu, în fața echipei Levante, în etapa a şaptea a campionatului Spaniei. Golurile…
Sport | Fotbal

Dario Bonetti nu mai este antrenorul echipei Dinamo - Mircea Rednic, în pole position să-i ia locul italianului - Fotbal

Dario Bonetti nu mai este antrenorul echipei FC Dinamo, a anunțat, duminică seară, Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar al clubului bucureștean. “Nu mai…
Actualitate | Politic

Ziua 2 a alegerilor din PNL: Rareş Bogdan, reconfirmat prim-vicepreşedinte după ce a câştigat în faţa lui Adrian Veştea / Care este echipa lui Florin Cîțu / Mare parte din oamenii lui Orban și-au retras candidaturile - Politic

Europarlamentarul Rareş Bogdan a fost reconfirmat în funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL duminică, la Consiliul Naţional al partidului, câştigând în faţa lui…
Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *