Economie

Mediul de business îi cere lui Klaus Iohannis să readucă stabilitatea și încrederea în clasa politică. Scrisoarea trimisă președintelui

2 minute necesare pentru a citi articolul

Romanian Business Leaders a adresat președintelui Klaus Iohannis o scrisoare, semnată de peste 200 de antreprenori români, prin care i se cere să readucă stabilitatea și încrederea în clasa politică și să pună pe primul loc interesele țării.

“După un an cu dificultăți economice nemaiîntâlnite, dar și după alegerile din 2020, mediul privat și societatea per ansamblu au sperat la 4 ani de liniște politică, în care să ne concentrăm eforturile pe construcția economică și pe reformele administrative”, se arată în document.

Scrisoarea antreprenorilor români

Așteptările antreprenorilor români și ale mediului de afaceri, la a căror îndeplinire am investit, la rândul nostru, enorm de mult timp și energie au fost:

– Implementarea cu profesionalism a Planului Național de Redresare și Reziliență pentru o Românie prosperă,

– Simplificare administrativă pentru o Românie competitivă,
– Digitalizarea administrației pentru o Românie modernă,
– Modernizarea sistemului de învățământ pentru o Românie cu adevărat educată,
– Gestionarea eficientă a pandemiei pentru o Românie însănătoșită.

A trecut deja aproape un an din cei 4 până la noul ciclu electoral, și nu doar că nu au fost făcute progrese prea mari, dar și ce a fost început urmează a fi blocat de lupte politice sterile și pierzătoare pentru români și România.

În decembrie anul trecut, la învestirea noului Guvern ați declarat următoarele: ”Cetățenilor români li s-au promis restructurarea Statului, reforme importante în Sănătate, Educație, în marile sisteme publice, reducerea birocrației dar și combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei, respectul pentru contribuabili. Toate aceste lucruri vor fi livrate, trebuie să fie livrate.”

Astăzi aceste vorbe rămân fără acoperire, pentru că în criza politică prelungită care se preconizează și pentru care nu se întrevede o rezolvare, nu se va putea construi nimic durabil.

Domnule Președinte, motivul pentru care vă adresăm această scrisoare este acela că instituția Președinției are datoria de a readuce stabilitatea și încrederea în clasa politică, exercitând rolul constituțional de mediator între puterile politice, punând în frunte interesele României. Asta este ceea ce așteaptă cetățenii acestei țări de la dumneavoastră, asta ne dorim și noi, antreprenorii români.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *