Sambata, 16 Septembrie 2023, ora 20:56
168 citiri
Ambasada Germaniei la Bucureşti face, sâmbătă, o invitaţie la Oktoberfest, unde ”berea şi apetisanţii cârnăciori fac deliciul tuturor vizitatorilor”. ”La München nu aveţi cum să vă plictisiţi”, transmis oficialii Ambasadei.
”La München a început astăzi Oktoberfest, una dintre cele mai mari sărbători populare din lume, unde berea şi apetisanţii cârnăciori fac deliciul tuturor vizitatorilor! Prin urmare, vă invităm în minunatul oraş München”, au transmis, sâmbătă, oficialii Ambasadei Germaniei la Bucureşti.
Aceştia susţin că turiştii nu au cum să se plictisească la München.
VIDEO: Oktoberfest has begun in Munich! The German city’s mayor tapped the first keg to open the annual beer festival, which runs until October 3. pic.twitter.com/u8nBFG2C9B
— AFP News Agency (@AFP) September 16, 2023
”Fie că mergeţi în centrul oraşului să vizitaţi Marienplatz, noua şi vechea primărie cu turnurile lor impresionante, fie că vreţi să vă relaxaţi în Englischer Garten sau sa daţi o fugă până la palatul Nymphenburg, la München nu aveţi cum să vă plictisiţi”, au mai transmis oficialii Ambasadei.
Morgens 9 Uhr in #München. #Wiesn #Oktoberfest 🍺🍻🥨 🍺🍻 pic.twitter.com/lRSHnin9W5
— storymakers (@mz_storymakers) September 16, 2023
Primarul din Munchen, Dieter Reiter, a deschis oficial festivalul, la prânz (10:00 GMT), dând cep primului butoi de bere cu două lovituri de ciocan şi cu tradiţionalul „O’zapft is!”.
Edilul i-a oferit prima halbă şefului executivului landului Bavaria, Markus Söder. Vizitatorii au stat la coadă ore întregi pentru a se bucura de prima zi a festivalului, una însorită spre deosebire de cea de anul trecut, când a plouat.
Cel puţin 6 milioane de vizitatori sunt aşteptaţi în acest an la festivalul din Germania renumit în întreaga lume, care se desfăşoară în fiecare toamnă până pe 3 octombrie.
Articol preluat de la: ziare.com