Europa

Danemarca va introduce serviciul militar obligatoriu pentru femei. ”Ne reînarmăm pentru a evita războiul”

1 minute necesare pentru a citi articolul

Joi, 14 Martie 2024, ora 12:14

80 citiri

Danemarca va introduce serviciul militar obligatoriu pentru femei. ”Ne reînarmăm pentru a evita războiul”

Femeie din armata daneză Foto: Captură video/YouTube/ Forces News

Premierul danez Mette Frederiksen a anunțat miercuri, 13 martie, că Danemarca, stat aliat NATO intenționează să recruteze femei pentru serviciul militar, devenind una dintre puținele țări din Europa care introduce serviciul militar obligatoriu pentru femei.

Mette Frederiksen afirmă că Danemarca se va înarma pentru a evita războiul.

„O recrutare mai robustă, inclusiv egalitatea deplină de gen, trebuie să contribuie la rezolvarea provocărilor din domeniul apărării, la mobilizarea națională și la dotarea forțelor noastre armate”, a spus ministrul apărării, Troels Lund Poulsen, în cadrul unei conferințe de presă, conform POLITICO.

În prezent, în Danemarca, femeile pot deja să facă serviciul militar voluntar. De asemenea, în anul 2013, ele reprezentau un sfert din formațiune.

Astfel, Danemarca devine a treia țară din UE care introduce serviciul militar obligatoriu pentru femei. Norvegia și Suedia l-au introdus încă din 2015 și în 2017.

Potrivit cifrelor oficiale, forțele armate daneze sunt formate din 7.000 până la 9.000 de soldați profesioniști, excluzându-i pe recruții ce urmează o pregătire de bază.

Danemarca va extinde perioada de serviciu militar atât pentru bărbați, cât și pentru femei, de la 4 la 11 luni, ca parte a unei revizuiri a armatei daneze, a declarat premierul Mette Frederiksen. De asemenea, se va mai investi și în sisteme de apărare aeriană terestră dar și într-o brigadă de infanterie de până la 6.00 de soldați până în anul 2028.

„Nu ne reînarmăm în Danemarca pentru că ne dorim război, distrugere sau suferință. Ne reînarmăm chiar acum pentru a evita războiul și într-o lume în care ordinea internațională este pusă la îndoială”, a afirmat premierul danez.

Chiar dacă „Rusia nu reprezintă o amenințare pentru Danemarca”, a spus ministrul de externe Lars Løkke Rasmussen, „nu ne vom aduce într-un poziție în care ar putea veni să facă acest lucru”.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.