Duminica, 04 Decembrie 2022, ora 23:19
99 citiri
Un summit regional, la care urmează să participe Irakul, statele vecine acestei ţări şi Franţa, urmează să se desfăşoare în Iordania înainte de sfârşitul acestui an, a anunţat duminică preşedinţia franceză, într-un context de tensiuni multiple cu Iranul şi Turcia, transmite AFP.
Confirmarea acestei conferinţe, care a avut loc prima dată în acelaşi format la Bagdad în august 2021, survine după o întrevedere telefonică pe care preşedintele francez Emmanuel Macron a avut-o cu premierul irakian Mohammed Shia Al-Sudani.
”Cei doi lideri au convenit să continue, în concertare cu Iordania, pregătirea următorului summit în formatul ”Bagdad”, care îi va reuni înainte de sfârşitul anului la Amman pe principalii lideri din regiune, precum şi pe preşedintele Republicii” franceze, se arată într-un comunicat al Palatului Elysee, fără a detalia lista participanţilor.
Macron şi Al-Sudani şi-au manifestat împreună preocuparea asupra tensiunilor regionale, după ce Turcia a efectuat în Irak şi Siria o serie de raiduri aeriene asupra poziţiilor combatanţilor kurzi, mai afirmă preşedinţia franceză.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a evocat recent o posibilă lansare a unei ”operaţiuni terestre” în Siria, după atentatul comis pe 13 noiembrie la Istanbul, atribuit de guvernul turc combatanţilor kurzi din PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan) şi YPG (Unităţile de Protecţie a Poporului).
În paralel, Iranul a lansat o serie de atacuri cu rachete şi drone asupra grupărilor de opoziţie kurde iraniene care au baza în Kurdistanul irakian.