Europa

O țară de 40 de ori mai mică și una din afara continentului i-au luat locul

2 minute necesare pentru a citi articolul

Moscova alungată din Europa: O țară de 40 de ori mai mică și una din afara continentului i-au luat locul

Norvegia i-a luat locul Rusiei pe piața de gaze din Europa FOTO: Career

Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina acum mai mult de un an a bulversat piețele financiare, energetice și alimentare din Europa, iar Occidentul a instituit pachete de sancțiuni economice împotriva Moscovei. Astfel, Rusia a fost alungată din Europa în privința livrărilor de petrol și gaze naturale furnizate pe bătrânul continent. Acum, locul său a fost luat de Norvegia, o țară de peste 40 de ori mai mică decât Rusia, care a devenit principalul furnizor de gaze și de Statele Unite, ce au livrat cele mai mari cantități de petrol.

În decembrie 2022, importurile de petrol din SUA au ajuns pe primul loc în Europa, cu 18% din total, potrivit datelor publicate de Eurostat, scrie CNN.

Rusia a fost până de curând principalul furnizor de țiței al blocului comunitar, reprezentând până la 31% din totalul importurilor până la sfârșitul lunii ianuarie 2022, potrivit Eurostat. SUA s-au situat atunci pe locul secund, cu o cotă de 13%.

Ucraina ia la țintă o puternică bază militară a lui Putin: Trebuie lovită fortăreața aflată la 300 de kilometri de România VIDEO

Dar invazia Ucrainei de către Moscova în februarie anul trecut a dus la o tulburare a aprovizionării cu energie a Europei. Statele UE și-au redus importurile de energie ale Rusiei, iar blocul a impus sancțiuni asupra exporturilor de petrol și cărbune ale țării.

În decembrie, Uniunea Europeană a interzis importurile de țiței rusesc transportat pe mare și a introdus un plafon de preț care împiedică expeditorii, brokerii de asigurări și alte companii să-și furnizeze serviciile dacă petrolul era cumpărat cu peste 60 de dolari pe baril.

Când a izbucnit războiul, unele țări europene au început și ele să-și reducă importurile de gaz natural rusesc. Moscova, la rândul ei, a început să reducă fluxurile către continent. Gigantul energetic de stat Gazprom a redus pentru prima dată livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1, care a reprezentat aproximativ 35% din totalul importurilor de gaz rusesc ale Europei în 2021.

Cota Rusiei din importurile de gaze naturale din Europa a scăzut brusc, de la 31% în primul trimestru al anului 2022 la aproape 19% până la sfârșitul anului, arată datele Eurostat. Acest lucru a făcut din Statele Unite al doilea cel mai mare furnizor de gaze din bloc, cu o cotă de aproape 20%, după Norvegia, sursa principală, care reprezintă aproape 31% din importurile de gaze din UE.

Ciocnirea unei mari puteri mondiale asiatice cu China: De care parte va fi Putin?

Exporturile de țiței americane către Europa creșteau înainte de război, deși invazia Rusiei a crescut nevoia de a accelera livrările din surse alternative, a declarat Jay Maroo, analist senior la furnizorul de date Vortexa.

Importurile de țiței rusești în bloc au fost volatile între februarie și aprilie anul trecut, a spus Eurostat. Dar din septembrie 2022, acestea au scăzut treptat, până când au reprezentat doar 4% din totalul importurilor în decembrie.

Până la sfârșitul anului, „cei mai mari furnizori de țiței ai UE au fost Statele Unite -18%, Norvegia – 17% și Kazahstan, ceea ce demonstrează că UE a reușit să se adapteze peisajului în schimbare pe piața petrolului și să elimine practic dependența de petrolul rusesc”, a spus Eurostat.

Rusia a găsit noi cumpărători pentru petrolul său dornici să cumpere barili la o reducere mare – țițeiul Urals din Moscova se tranzacționează în prezent la 54 de dolari pe baril, comparativ cu 78 de dolari pe baril pentru țițeiul Brent, referința globală. India și China, în special, au intensificat importurile de petrol din Rusia de la invazia Ucrainei.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *