Ana Bogdan a trecut cu bine de runda inaugurală a turneului de la Paris, după o victorie în două seturi în fața franțuzoaicei Elsa Jacquemot (149 WTA), scor 6-1, 6-3.
Ana BogdanFoto: James Gilbert / Getty images / Profimedia
>> Roland Garros: Irina Begu, calificare la pas în turul al doilea – Doar patru gameuri pierdute
Ana Bogdan o va întâlni pe Anastasia Pavlyuchenkova în turul doi la Roland Garros
După Irina Begu, Ana Bogdan este a doua jucătoare din România calificată în turul doi la Roland Garros.
În meciul cu Elsa Jaquemot (beneficiară de wild card), Ana a defilat în primul set, reușind trei breakuri și un singur game pierdut.
Deși a avut 3-0 în setul al doilea, Bogdan a fost egalată de franțuzoaică însă nu a cedat inițiativa, iar calificarea a venit în mod categoric.
Meciul a durat o oră și zece minute.
>> Bianca Andreescu, în turul al doilea la Roland Garros – Primul meci după nouă luni
De știut:
- În turul al doilea, Ana Bogdan o va întâlni pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (22 WTA).
- Pentru calificarea în turul doi, Bogdan va primi un cec în valoare de 110.000 de euro și 70 puncte în clasamentul WTA.
- România mai este reprezentată pe tabloul principal de la Roland Garros de Sorana Cîrstea (vs Anna Blinkova) în primul tur și Irina Begu (vs Linda Noskova) în turul doi.
- Jaqueline Cristian a părăsit deja turneul în primul tur, învinsă de letona Jelena Ostapenko.
Grand Slamul de la Roland Garros are loc în perioada 26 mai – 9 iunie. Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.
>> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS: Zverev îi provoacă lui Nadal cea mai rapidă eliminare din carieră la Roland Garros – Fanii de pe Chatrier: „Mulțumim, campionule!”
>> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS Un Roland Garros care vestește apusul BIG 3. Câștigător a 14 trofee, Nadal nu a mai încăput nici pe afiș
>> Iga Swiatek, calificare fulgerătoare în turul doi la Roland Garros 2024
>> Jucătoarea care a intrat în TOP 10 WTA – Locurile ocupate de românce în clasamentul mondial
>> Iga Swiatek, calificare fulgerătoare în turul doi la Roland Garros 2024
>> Stan Wawrinka, victorios în duelul vintage cu Andy Murray – Magia reverului cu o mână
>> Boris Becker cere dreptate pentru Simona Halep: „A fost penalizată de două ori, nu poate fi tratată așa”
Articol preluat de la: sport.hotnews.ro